Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 24 mai 2014

Când cununile veșniciei se suprapun: Sfinții Brâncoveni și Cuviosul Serghie de Radonej



       Într-o istorie care ne traversează tot mai năvalnic și aneantizant, uităm adesea să aruncăm priviri rotitoare în aluviunile de geografii culturale ce ne înconjoară. Dar tocmai aceste baleieri ale privirii pot descoperi înrudiri nebănuite și limane salvatoare, ascunse în enclave de timp și de spirit prea puțin vizitate. 
        Observatorul vieții cultural-duhovnicești din România lui 2014 va fi uimit să descopere că marea prăznuire a 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni, pusă în valoare de Biserica Ortodoxă Română și de toată suflarea conștientă a neamului românesc, intră în corespondență, pe meleaguri vecine ale Ortodoxiei, cu o altă majoră aniversare, la fel de emblematică sub raport spiritual și național: 700 de ani de la nașterea Cuviosului Serghie de Radonej (1314-1392), un sfânt de o importanță crucială pentru formarea duhovniciei și statalității ruse medievale.
          Întemeietor al vieții monahale rusești și al Lavrei Sfintei Treimi de la Serghiev Posad, Serghie de Radonej este sfântul în jurul căruia gravitează spiritual, cultural și politic întreaga Rusie medievală. Isihast văzător cu duhul al Sfintei Treimi, slujirii și deslușirii căreia și-a dedicat întreaga viață, Cuviosul Serghie este mentorul direct și inspiratorul marelui sfânt iconar Andrei Rubliov, al cărui nume se identifică azi cu arta iconografică ortodoxă, dar și inspiratorul cneazului Dmitri Donskoi, sfântul militar care i-a învins pe tătari în răsunătoarea bătălie de la Kulikovo, contribuind decisiv la formarea suveranității statului medieval rus. 
 Există sfinţi întemeietori de cultură şi civilizaţie, ziditori de şcoli şi mănăstiri, sfinţi melozi şi cărturari, autori de canoane, sfinţi la care alergau dregătorii popoarelor pentru ajutor strategic și militar, sfinţi teologi și asceţi, făcători de minuni. Toate aceste virtuţi s-au îngemănat în personalitatea Cuviosului Serghie, supranumit de Pavel Florenski ”Îngerul păzitor al Rusiei”. A fost începător de cultură şi civilizaţie creștină, ucenicii săi au întemeiat peste patruzeci de mănăstiri; rugăciunile lui au readus la viaţă trupuri moarte şi suflete rătăcite, la el alergau mai-marii pământului, cerând ajutor împotriva urgiei năvălitorilor; pilda lui a devenit chip de urmat pentru multe generaţii de ucenici. 
Lavra Sfintei Treimi, întemeiată de el a ajuns cel mai important centru de răspândire a culturii și civilizației ortodoxe pentru întreaga țară. Concentrând ateliere de copişti, artizanat, de traduceri şi de icoane, păstrând neabătute rânduielile Cuviosului Serghie, crescând neîntrerupte generaţii de părinți duhovniceşti şi născând, peste veacuri, cea mai veche înaltă școală din Rusia – Academia Teologică din Moscova -, Lavra Sfântului Serghie a devenit, după cuvintele aceluiași Pavel Florenski, ”cetatea de scaun a culturii ruseşti, faţa Rusiei, semnul sub care s-a desfăşurat ulterior istoria rusă”.   
Însemnătatea politică a lucrării Cuviosului este vădită de influenţa sa asupra sfântului Dmitri Donskoi, care cu binecuvântarea sa a repurtat prima mare victorie a Rusiei în faţa Hoardei: este momentul istoric care a reunit toate forţele Rusiei în jurul ideii de unitate naţională. Formarea cnezatului moscovit, al doilea stat centralizat rus, după cel kievean, va fi o consecinţă a biruinței sale. Peste veacuri, Florenski conchide: ”Cu Preacuviosul Serghie începe istoria”.
Cea mai rodnică mlădiţă a Sfântului Serghie pe tărâmul armoniilor pure ale văzului, care a cucerit, prin pnevmatică frumusețe, întreaga lume, debordând hotarele confesionale și chiar religioase, este Andrei Rubliov, numărat abia în secolul XX în rândul sfinţilor, numai ”pentru pictarea icoanei Sfintei Treimi”. Crescând sub îndrumarea Cuviosului de la Radonej, tăcutul monah iconar a pătruns cu simțirea duhului său priveliştea Increatului, spre a da glas, în forme și culori, dumnezeirii de dincolo de cuvinte, rostită şi rostuită de dogmă, dar anevoie de atins cu simţirea omenească.
Aceeași formulă trinitară de lucrare preaplinită a Duhului - ascetică, culturală și social-politică - se descoperă în viața Sfântului Martir al Valahiei, Constantin Brâncoveanu. Promovând din amvonu-i voievodal o epocă de pace și înflorire culturală de anvergură europeană, care astăzi îi poartă numele, marele principe luminător și-a sfințit viața prin sacrificiul suprem - forma sângeroasă a ascezei - pentru credință și neam. Înțelepciunea sa, vădită în arta diplomației, în afirmarea identității creștine românești și integrarea ei în marea cultură europeană, este un rod al lucrării Duhului Sfânt, pe care abia acum începem să-l descoperim la adevărata-i valoare.
Puntea creată de cele două aniversări bisericești de anvergură națională, literalmente ”seculare” (sau ”epocale”), între cei doi mari sfinți și cele două civilizații creștin-răsăritene este paradigmatică pentru reînțelegerea, la început de mileniu, a sensului și destinului (istoric și supraistoric) al Ortodoxiei și al nostru, al tuturor.

[Citatele după Pavel Florenski sunt reproduse din monografia hagiografică ”Sfântul Serghie de Radonej, teologul Sfintei Treimi”, Editura Arca Învierii, 2001. Fragmente din ea pot fi citite aici.]

joi, 22 mai 2014

”Drumul spre Tarkovski” - documentar-portret despre un cineast, un cinefil și o carte; videoreportajul lansării "Tarkovski. Filmul ca rugăciune"


Un interviu-portret cu Elena Dulgheru despre geneza cărții "Tarkovski. Filmul ca rugăciune", luat de Mihaela Poenaru pe 29 aprilie 2014 în foyerul Sălii ”Jean Georgescu” (Eforie) a Cinematecii Române și difuzat de Trinitas TV în cadrul emisiunii ”Talent și efort”. Realizator: Mihaela Poenaru. Prima difuzare, pe 6 mai 2014. 

... și un videoreportaj al lansării din 15 aprilie 2014 de la Librăria Eminescu din București, pe portalul profesionist All About Romanian Cinema (AARC), secțiunea Cinetipar Filmul poate fi vizionat și direct, pe canalul youtube al AARC. Imaginea: Nicu Cara. Montajul: Dana Medar (AARC). 

 Mai multe fotografii de la lansarea din 15 aprilie, pe blogul Editurii Arca Învierii sau pe cel al Asociației Orante. 

marți, 20 mai 2014

”Euharistie şi martiriu: de la vechile catacombe la închisorile comuniste”


Reportajul a apărut în Nr. 6/ iunie 2014 al revistei Tabor

Acesta a fost cuvântul de forță sub care s-a desfășurat a XIII-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă, organizat între 6 și 8 mai 2014 de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. O temă care conjugă cele două repere sub care Biserica Ortodoxă Română a așezat anul 2014: Sfânta Euharistie și martiriul pentru credință și patrie întruchipat de modelul Sfinților mărturisitori Brâncoveni.
Cu tenacitatea, profesionalismul și căldura sufletească de care dau dovadă de mai bine de un deceniu, universitarii din Alba Iulia au reușit să adune împreună specialiști din România și diverse nuclee, tradiționale sau mai noi, ale Ortodoxiei: Grecia, Rusia, dar și Austria, Elveția, Canada, Germania și S.U.A. Le-au fost alături Arhiepiscopia Alba Iuliei, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Secretariatul de Stat pentru Culte, Universitatea din Piteşti și Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi, Institutul de Studii Bizantine și Creștin-Răsăritene din Olomouc (Cehia) și Institutul de Studii Ecumenice “S. Bernardino” din Veneția. 
 Euharistie şi martiriu - o conjuncție de teme care pentru lumea seculară par depășite și chiar scandaloase, este adusă cu curaj în actualitatea, la propriu arzătoare, a istoriei prezente, de o echipă de universitari și oameni de cultură creștini inspirați, care înțeleg că imperative de forță, precum cel al ”corectitudinii politice” își câștigă legitimitatea doar în măsura în care sunt acoperite de sacrificiul în numele oamenilor și al lui Dumnezeu. 

Cum fundamentul oricărei teologii a martiriului se sprijină pe faptul istoric, baza Simpozionului (nu neapărat în sens cantitativ) au constituit-o evocările - atât prin expuneri biografice, cât mai ales prin prezența efectivă a participanților în locurile de supliciu ale martirilor comunismului, la complexul memorial ”Râpa Robilor” de la Aiud, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire a martirilor închisorii și s-a desfășurat una din zilele de lucru ale Simpozionului. Au fost evocați mărturisitori, ca prof. Nicolae Mărgineanu, pr. Spiridon Cândea, pr. Dometie de la Râmeț, pr. Ioan Iovan și maica Teodosia (Zorica Lațcu), pr. Gavril Costan și episc. Nicolae Popovici, mișcarea Rugului Aprins, alte personalități și momente ale rezistenței anticreștine și anticomuniste din România și din lume. 

Istoria totalitarismului în România încă este în curs de recuperare - faptul a fost demonstrat de energicul istoric Marius Oprea, fondatorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, care a prezentat și un scurt film documentar despre activitatea sa recentă de recuperare a urmelor unor atrocități pe care Securitatea încercase cu tot dinadinsul să le șteargă. 
O suită de comunicări au evidențiat legătura teologică inseparabilă dintre sacrificiul în numele lui Dumnezeu și euharistie, pornind de la scrieri ale Sfinților Părinți și relatări ale unor martirii exemplare ale Bisericii primare (ca cele al sfinților Policarp al Smirnei și Ignatie Teoforul), ori chiar de la proto-martiriul veterotestamentar al Sfinților Macabei. 

Un deosebit nucleu de interes l-au reprezentat comunicările grupului de bioeticieni conduși și formați de prof. Herman Tristram Engelhardt jr., centrate pe ”incorectitudinea politică strigătoare la cer” a martirilor și pe autentica libertate de gândire și ființare a acestora. Venerabilul profesor de la Rice University (S.U.A.), alături de Corinna Delkeskamp-Hayes, Mark J. Cherry, Ana Iltis, Ryan Nash, Dylan Pahman, Pascal Hammerli și alții, au demascat intoleranța de facto, caracterul antisocial și ipocrizia ”regimurilor toleranței”, care instituționalizează viciul și reprimă virtutea. 

Au fost auzite și subiecte mai puțin cunoscute în România, ca martiriul creștinilor ortodocși din Cehoslovacia (1945-1990), momente din lupta pentru credință și identitate națională a poporului georgian, reflectate în cinema, dezvăluiri despre sistemul pedagogic al lui Makarenko și reeducarea prin tortură și teroare din China - model direct (așa cum a demonstrat Andrei Dârlău) al sistemului reeducațional din România stalinistă, în special de la Pitești. 

Surprinzătoare a fost convingerea cu care conferențiari proveniți din țări cu tradiții diferite, dar cu toții aderenți la marea tradiție dreptmăritoare creștină, au înțeles actualitatea sacrificiului pentru Hristos, același acum două mii de ani, în temnițele comuniste, dar și sub regimurile considerate avanposturi ale democrației, devenite intolerante față de valorile normalității, familiei și creștinismului. 

Se cuvine să remarcăm dăruirea de sine și osteneala bravilor preoți universitari Dumitru Vanca, Mihai Himcinschi, Alin Albu (lista, desigur, este mult mai lungă), alături de inimosul pr. decan Emil Jurcan, fără de care această întâlnire de suflet dintre continente și sisteme politice diferite, dar mărturisitoare ale aceluiași Hristos-Dumnezeu, nu ar fi fost posibilă. 
 
O întâlnire care, dincolo de schimbul firesc de idei, contribuie la reactualizarea, în plin ev postmodern, a unui străvechi model antropologic, uitat sau considerat depășit: modelul eroic, martiric și euharistic, al cărui metabolism sfidează legile recente ale fizicii, medicinei, psihologiei. Un model uman explodat din hrisoavele Actelor martirice de-acum două mii de ani, sfidând tabu-urile unei civilizații digitale hiper-urbanizate, ca o extremă provocare. 

Fotografii realizate de autoare. 

sâmbătă, 10 mai 2014

COINCIDENȚE ANIVERSARE NEÎNTÂMPLĂTOARE: UN VOIEVOD MARTIR ȘI DOI CINEAȘTI MĂRTURISITORI

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 10 mai 2014
Articol preluat și de revista Aararatonline de luni 12 mai 2014  

În lumina conjuncturii geopolitice mondiale, minate de conflicte aparent insurmontabile, omagierea de către Biserica Ortodoxă Română a Sfinților martiri Brâncoveni și a dumnezeieștii euharistii se deschide spre un spectru de semnificații deosebit de actuale. Așezarea împreună a celor două repere comemorative accentuează ideea că lupta pentru identitate națională și de credință (asumată de Sfântul Voievod și cei dimpreună cu el) devine biruitoare doar conjugată cu starea euharistică. 
 
Nu întâmplător, anul desemnat de români ca an al Sfinților Brâncoveni coincide, pe coasta de est a Mării Negre și în istoria filmului mondial, cu aniversarea a nouăzeci de ani de la nașterea a doi mari cineaști mărturisitori caucazieni, luptători, prin opera și viața lor, pentru libertate politică și de credință: Serghei Paradjanov (1924-1990) și Tenghiz Abuladze (1924-1994).


Un voievod mecenat, promotor al unei Renașteri valahe gândite în duhul credinței, martirizat, în ultimă instanță, tocmai pentru îndrăzneala demersului său cultural civilizator de anvergură europeană, și doi mari cineaști din Georgia sovietică, creatori ai unor opere mărturisitoare care își depășesc cu mult arealul geografic și epoca. Iată două modele de calibre diferite, născute de contexte istorice diferite, de afirmare jertfelnică prin artă și efort civilizator, a identității naționale, europene, creștine. 
 

Pământ al paradoxurilor, sălaș legendar al lânii de aur și păstrător al urmelor strămoșului neamurilor, Noe, Caucazul este, în același timp, în memoria mitică a omenirii, țara crudei Medeea și altar de supliciu al răzvrătitului Prometeu. Pământ ancestral și nucleu al contradicțiilor - etnice, politice, religioase -, gravitând geografic în jurul unui pisc bicefal, adică veșnic polar - vulcanul Elbrus -, Caucazul pare să fi înmagazinat până azi o zestre arhetipală manifestată în dualisme aparent ireconciliabile. Geopoliticienii vorbesc de ”butoiul cu pulbere al Caucazului”. Modul în care Paradjanov și Abuladze au reușit să transforme acest ”butoi cu pulbere” într-un ”corn al abundenței și armoniei” de valori spirituale și artistice poate fi inspirator pentru soluționarea pașnică și creativă a multor situații conflictuale ale prezentului.


Opera ambilor conjugă cultul pentru tradiție și pentru ”omul vechi” cu o angajare socială plină de nerv, exprimate într-o vivacitate și noblețe ideatică rar întâlnite; cu toate acestea, profilurile umane și biografice ale celor doi cineaști sunt mult diferite. 
 

Serghei Paradjanov, armean născut și crescut la Tbilisi, este un mare nonconformist. A simțit nevoia din tinerețe să-și manifeste, prin gesturi de butadă și frondă, mai degrabă carnavalești decât agresive, atitudinea anticomunistă și antisovietică, ceea ce i-a creat un permanent conflict cu autoritățile, soldat cu trei detenții în condiții grele, interdicția de a profesa și o permanentă hărțuire politică. 
 

Tenghiz Abuladze nu a avut o dizidență manifestată în viața civică. A profesat universitar (din 1974) la Institutul de Teatru din Tbilisi - poziție care nu poate fi ocupată într-un sistem totalitar fără o minimă conformare ideologică -, a fost membru al Partidului Comunist (din 1978) și chiar deputat al Uniunii Sovietice. A primit încă din 1980 titlul de Artist al poporului - titlu destul de comun în breasla artistică sovietică, dar pe care Paradjanov, de pildă, îl primește, ca o ironie, abia în anul morții sale, ba încă ”în porție dublă”: din partea R.S.S. Ucrainiene și a celei Armene, în ale căror studiouri își realizase două din capodopere. Filmele sale, în special trilogia Ruga-Copacul dorinței-Căința, prin exaltarea valențelor arhaicității, au reprezentat momente majore de manifestare a identității georgiene într-un regim de sovietizare forțată. Capodopera sa, Căința (produsă în 1984, dar imediat interzisă și difuzată abia în 1986) este cea mai inspirată și cuprinzătoare parabolă antitotalitară din cinematograful mondial. 
 

La fel ca Paradjanov, Abuladze contestă totalitarismul, indiferent de ideologia care îi stă la bază, ca sistem care anulează libertatea și strivește personalitatea umană. Ce poate fi mai contestatar pentru o artă ideologizată de marxism, decât a vorbi despre bogăţia de valori a Evului Mediu, cum face Abuladze încă din momentul filmului Ruga? Prezență civică discretă, lăsându-şi cuvântul să vorbească doar prin intermediul peliculei, Abuladze își manifestă anticomunismul în mod tranșant într-un singur film, dar unul cât o întreagă carieră: Căința. 
 

Ceea ce teatrul absurd occidental a produs ca răspuns la ororile războiului şi fascismului, artiştii contestatari est-europeni au zămislit ca reacţie la crima mult mai subversivă produsă de regimurile comuniste. Până azi, arta lor este prea puţin cunoscută. 


luni, 5 mai 2014

O emisiune despre ”universul Tarkovski”: 6-7 mai, Trinitas TV

Vă invit să urmăriți marți, 6 mai, de la ora 19,15, la Trinitas TV, în cadrul emisiunii ”Talent și efort”, un interviu cu autoarea cărții ”Tarkovski. Filmul ca rugăciune”, realizat de Mihaela Poenaru.
Emisiunea va fi reluată în aceeași zi de la ora 22,45 și miercuri, 7 mai, de la ora 8,45 și de la ora 12,45.

Emisiunea poate fi urmărită și on-line.