Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 24 mai 2014
Într-o
istorie care ne traversează tot mai năvalnic și aneantizant, uităm
adesea să aruncăm priviri rotitoare în aluviunile de geografii
culturale ce ne înconjoară. Dar tocmai aceste baleieri ale privirii
pot descoperi înrudiri nebănuite și limane salvatoare, ascunse în
enclave de timp și de spirit prea puțin vizitate.
Observatorul
vieții cultural-duhovnicești din România lui 2014 va fi uimit să
descopere că marea prăznuire a 300 de ani de la martiriul
Sfinților Brâncoveni, pusă în valoare de Biserica Ortodoxă
Română și de toată suflarea conștientă a neamului românesc,
intră în corespondență, pe meleaguri vecine ale Ortodoxiei, cu o
altă majoră aniversare, la fel de emblematică sub raport spiritual
și național: 700 de ani de la nașterea Cuviosului Serghie de
Radonej (1314-1392), un sfânt de o importanță crucială pentru
formarea duhovniciei și statalității ruse medievale.
Întemeietor
al vieții monahale rusești și al Lavrei Sfintei Treimi de la
Serghiev Posad, Serghie de Radonej este sfântul în jurul căruia
gravitează spiritual, cultural și politic întreaga Rusie
medievală. Isihast văzător cu duhul al Sfintei Treimi, slujirii și
deslușirii căreia și-a dedicat întreaga viață, Cuviosul Serghie
este mentorul direct și inspiratorul marelui sfânt iconar Andrei
Rubliov, al cărui nume se identifică azi cu arta iconografică
ortodoxă, dar și inspiratorul cneazului Dmitri Donskoi, sfântul
militar care i-a învins pe tătari în răsunătoarea bătălie de
la Kulikovo, contribuind decisiv la formarea suveranității statului
medieval rus.
Există
sfinţi întemeietori de cultură şi civilizaţie, ziditori de şcoli
şi mănăstiri, sfinţi melozi şi cărturari, autori de canoane,
sfinţi la care alergau dregătorii popoarelor pentru ajutor
strategic și militar, sfinţi teologi și asceţi, făcători de
minuni. Toate aceste virtuţi s-au îngemănat în personalitatea
Cuviosului Serghie, supranumit de Pavel Florenski ”Îngerul
păzitor al Rusiei”.
A fost începător de cultură şi civilizaţie creștină, ucenicii
săi au întemeiat peste patruzeci de mănăstiri; rugăciunile lui
au readus la viaţă trupuri moarte şi suflete rătăcite, la el
alergau mai-marii pământului, cerând ajutor împotriva urgiei
năvălitorilor; pilda lui a devenit chip de urmat pentru multe
generaţii de ucenici.
Lavra
Sfintei Treimi, întemeiată de el a ajuns cel mai important centru
de răspândire a culturii și civilizației ortodoxe pentru întreaga
țară. Concentrând ateliere de copişti, artizanat, de traduceri şi
de icoane, păstrând neabătute rânduielile Cuviosului Serghie,
crescând neîntrerupte generaţii de părinți duhovniceşti şi
născând, peste veacuri, cea mai veche înaltă școală din Rusia –
Academia Teologică din Moscova -, Lavra Sfântului Serghie a
devenit, după cuvintele aceluiași Pavel Florenski, ”cetatea
de scaun a culturii ruseşti, faţa Rusiei, semnul sub care s-a
desfăşurat ulterior istoria rusă”.
Însemnătatea
politică a lucrării Cuviosului este vădită de influenţa sa
asupra sfântului Dmitri Donskoi, care cu binecuvântarea sa a
repurtat prima mare victorie a Rusiei în faţa Hoardei: este
momentul istoric care a reunit toate forţele Rusiei în jurul ideii
de unitate naţională. Formarea cnezatului moscovit, al doilea stat
centralizat rus, după cel kievean, va fi o consecinţă a biruinței
sale. Peste veacuri, Florenski conchide:
”Cu Preacuviosul Serghie începe istoria”.
Cea
mai rodnică mlădiţă a Sfântului Serghie pe tărâmul armoniilor
pure ale văzului, care a cucerit, prin pnevmatică frumusețe, întreaga lume,
debordând hotarele confesionale și chiar religioase, este Andrei
Rubliov, numărat abia în secolul XX în rândul sfinţilor, numai
”pentru pictarea icoanei Sfintei Treimi”. Crescând sub
îndrumarea Cuviosului de la Radonej, tăcutul monah iconar a pătruns
cu simțirea duhului său priveliştea Increatului, spre a da glas,
în forme și culori, dumnezeirii de dincolo de cuvinte, rostită şi
rostuită de dogmă, dar anevoie de atins cu simţirea omenească.
Aceeași
formulă trinitară de lucrare preaplinită a Duhului - ascetică,
culturală și social-politică - se descoperă în viața Sfântului
Martir al Valahiei, Constantin Brâncoveanu. Promovând din amvonu-i
voievodal o epocă de pace și înflorire culturală de anvergură
europeană, care astăzi îi poartă numele, marele principe
luminător și-a sfințit viața prin sacrificiul suprem - forma
sângeroasă a ascezei - pentru credință și neam. Înțelepciunea
sa, vădită în arta diplomației, în afirmarea identității
creștine românești și integrarea ei în marea cultură europeană,
este un rod al lucrării Duhului Sfânt, pe care abia acum începem
să-l descoperim la adevărata-i valoare.
Puntea
creată de cele două aniversări bisericești de anvergură
națională, literalmente ”seculare” (sau ”epocale”), între
cei doi mari sfinți și cele două civilizații creștin-răsăritene
este paradigmatică pentru reînțelegerea, la început de mileniu, a
sensului și destinului (istoric și supraistoric) al Ortodoxiei și al nostru, al tuturor.
[Citatele după Pavel Florenski sunt reproduse din monografia hagiografică ”Sfântul Serghie de Radonej, teologul Sfintei Treimi”, Editura Arca Învierii, 2001. Fragmente din ea pot fi citite aici.]