Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de sâmbătă 22 iulie 2017
Expo "Plonjeu în trecut. Tarkovski & Plavinski", Moscova, 2017 |
Un
critic de artă spunea de curând că e o fatalitate ca o lucrare de
artă având la bază opera lui Tarkovski să iasă prost, din cauza
strălucirii ecranante a Maestrului. Știu câteva exemple crase în
acest sens, dar l-am contrazis, căci văzusem nu o dată în
călătoriile mele și contrariul.
Se
zice că la umbra marilor stejari nu crește nimic. Dar aerul din
jurul lor, binecuvântat de umbra lor deasă, nu provoacă vibrații
creative? În ce condiții se manifestă puterea generativă a
capodoperei? Și când capodopera îndeamnă doar la pietate și la
tăcere?
Am
întâlnit trei tipuri de opere de artă inspirate direct de creația
lui Tarkovski. Mă refer nu la operele de autor cu mesaj de sine
stătător, dedicate explicit cineastului (ca un film al lui Lars von
Trier, compozițiile lui Francois Couturier și altele), nici la
filiațiile îndepărtate, tot bine configurate artistic (ca filmele
lui Sokurov, Concurs-ul
lui Dan Pița, primele filme ale lui Zviaghințev și altele), ci la
opere (de artă vizuală) și produse cultural-publicitare care
prelucrează direct și recognoscibil materialul filmic al
cineastului.
Primul
tip de lucrări de acest fel sunt operele-omagiu care exaltă
genialitatea Maestrului: emulii săi artiști de pretutindeni, dar
mai ales din Rusia, au simțit nevoia să-și exprime venerația și
afecțiunea față de marele cineast încă din timpul vieții sale.
Compoziții cu simboluri și alegorii extrase filmele artistului,
între care tronează, regal, însuși Maestrul, într-o postură
fotografic-naturalistă... Un astfel de tablou, cu accent ușor
suprarealist, realizat prin anii ‘70 de graficianul A.A. Semenov,
i-a fost oferit de autor cineastului, care l-a apreciat atât de
mult, încât l-a achiziționat; lucrarea figurează pe coperta
cărții-interviu realizat de Olga Surkova cu Tarkovski, Kniga
sopostavlenij
(Cartea
confruntărilor,
Moscova, 1991). Simbolismul descriptiv, aglomerarea de simboluri
mimetice și aerul omagial par astăzi destul de naive și
sentimentaliste. În epocă, însă, alegorismul era o noutate în
massa realismului socialist sovietic, iar noutatea lui Tarkovski era
atât de năucitoare și greu de asimilat, dar și destul de bine
cenzurată, încât astfel de omagii și recunoașteri neoficiale își
aveau rostul.
Tarkovski între omagiere și șarjă (grafică A.A.Semenov, colaj Paradjanov, foto Paradjanov) |
În
aceeași perioadă apăreau, însă, și portrete-șarjă, îndrăznețe
și necomplexate, ca celebrul foto-colaj al lui Tarkovski la masă cu
Paradjanov, comentat plastic în cheie freudist-ironică de hâtrul
și la fel de genialul cineast caucazian. În vizită la casa lui
Paradjanov din Tbilisi, Tarkovski intră în jocul histrionic al
cineastului dizident, pozând pentru o serie de fotoportrete
autoironice. Dar, ca orice produs Paradjanov, astfel de lucrări au
valoare de unicat stilistic și nu au generat tipologii.
Tot
primului tip îi aparține monumentul statuar dedicat absolvenților
Institutului Superior de Cinematografie din Moscova (VGIK), din fața
faimosului institut, reprezintându-i în mărime naturală și
anatomic-corectă pe Andrei Tarkovski-Ghenadi Șpalikov-Vasili
Șukșin. În pofida aerului apăsat omagial și naturalismului
descriptiv, fără schepsis, monumentul a câștigat afecțiunea
publică, judecând după recurența sa în cultura populară vizuală
rusească și florile proaspete aflate mereu în fața sa.
Un
al doilea tip îl constituie grafica de carte (în special a
coperților), afișele filmelor și retrospectivelor. Mult mai
sintetice, prin specificul și funcția lor, acestea se supun
exigențelor graficii de afiș: energie vizuală și o idee extrasă
din fotografiile sau cadrele cele mai iconice ale regizorului. De
peste douăzeci de ani, o mulțime aproape nenumărabilă de coperți
de carte și afișe de acest fel, unele, foarte reușite și
ingenioase, populează arhivele și muzeele fizice și virtuale ale
cineastului.
În
fine, cel mai complex, dar și mai efemer tip de lucrări sunt cele
de artă ambientală și instalație realizate cu ocazia unor
expoziții tematice. Acestea valorizează, de obicei, relația dintre
biografie și operă, ca expozițiile permanente din muzeele
„Tarkovski” din Iurieveț și Zavrajie de pe Volga, locul
nașterii, respectiv al casei bunicilor cineastului. Alte expoziții
au tematici mai complexe, ca cea de acum vreo zece ani de la o
mănăstire din Suzdal, dedicată prieteniei dintre Tarkovski și
Tonino Guerra; pe lângă paralela biografistă dintre cei doi mari
cineaști, ilustrată prin fotografii, o serie de desene ale lui
Guerra, scrisori și documente ale colaborării lor, expoziția făcea
inedite paralele istorice, confruntând macro-fotografii cu soldați
epuizați din mișcarea italiană de rezistență antifascistă, cu
cadre similare din cronica de istorie contemporană a Oglinzii.
Așezate
sub mulajul de ipsos al unui clopot imens auriu, evocator al celui
din Rubliov,
pe fundalul pereților văruiți ai ospitalierei incinte
mănăstirești, astfel de compoziții creează efectiv un spațiu de
viață și un topos spiritual unic, cu o putere de sugestie
covârșitoare. Din păcate, afișele nu indică totdeauna curatorii
sau autorii conceptului expozițional, care adesea rămân, pe
nedrept, necunoscuți.
O
altă expoziție de acest fel, aflată la
interferența dintre arhitectură, design, multimedia, au găzduit
Galeriile Solyanka din Moscova în aprilie-mai 2012: se numea
Tarkovski Space. 2012
Context
și a fost prilejuită de comemorarea
a 80 de ani de la nașterea artistului. Spiritul lui Tarkovski îi
inspiră pe designerii și curatorii din toată lumea, dar în
special din Rusia, unde am văzut
nu puține compoziții expoziționale foarte reușite.
Expoziție Muzeul "Tarkovski" din Iurieveț, 2007 |
Cea
mai recentă a fost deschisă pe 20 iunie 2017 la Teatrul Națiunilor
din Moscova și se numește „Proryv
v proshloe (plonjeu
în trecut). Tarkovski & Plavinski” și
este dedicată aniversărilor a 50 de ani de la lansarea filmului
Andrei Rubliov,
85
de ani de la nașterea lui Andrei Tarkovski și 80 de ani de la
nașterea graficianului nonconformist Dmitri Plavinski.
Curatorul expoziției, Polina Lobacevskaia, a reunit doi artiști
referențiali ai secolului XX, care, deși contemporani, nu s-au
cunoscut personal niciodată, dar ale căror paradigme creative au
coincis în multe privințe – se spune în caietul expozițional.
Ambii se inspirau din estetica icoanei creștine și din tradiția
ortodoxă, pentru a crea opere de mare actualitate. Proiectul
multimedia prezintă 15 tablouri de Dmitri Plaviski, documente
biografice din diferite arhive, multe dintre ele, inedite. Vor fi
susținute seminarii și prezentări ale capodoperelor tarkovskiene.
Aerul spectacular și mizanscena fascinantă, teatrală (datorată
mai ales utilizării clișeelor foarte mari, transparente, a bunei
lor exploatări spațiale și a relaționării lor inteligente cu
arta sacră creștină) susțin un concept creator al unui spațiu
dens, foarte încărcat spiritual! Expoziția este deschisă până
pe 31 august.
Am
văzut expoziții dedicate și altor cineaști, dar nici unul nu i-a
inspirat pe designeri la fel ca Tarkovski la asemenea desfășurări
de forțe, idei și dăruire! Din asemenea expoziții pur și simplu
nu-ți mai vine să pleci! Te simți acasă, ca într-o biserică.
Sau ca în filmele lui Tarkovski!
Vezi și: