Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 23 mai 2015 și preluat de platforma culturavietii.ro din 30.05.2015
Cel mai încântător film prezentat în ediția de anul acesta, a XI-a, a Festivalului de Film București (BIFF) a fost, probabil, desenul animat de lung metraj japonez ”Povestea prințesei Kaguya” / ”Kaguya-Hime no monogatari”, un film adresat atât copiilor, cât și adulților, producție a Studioului Ghibli.
Regizorul
filmului, Isao Takahata, este un veteran al animației japoneze,
autor, din 1968, a mai multe lung-metraje de animație cu tematici și
stiluri grafice foarte diferite și coautor, printre altele, al
celebrului serial ”Heidi”.
Nominalizat
în 2014 la Oscar pentru cel mai bun film de animație, ”Povestea
prințesei Kaguya” este ecranizarea unei străvechi legende
medievale, datând din sec. X, numită și ”Povestea tăietorului
de bambus” și considerată cel mai vechi text scris nipon.
Legenda
se înscrie în mitologemul fecioarei născute din floare (care în
basmul european a dat ”Degețica” lui Andersen), dar se
suprapune și peste cel al femeii venite din Lună, tot de sorginte
extrem-orientală. Având o mare popularitate în Japonia, legenda a
inspirat câteva filme, un balet, mai multe serii de benzi desenate
și jocuri video.
Filmul,
realizat într-un stil realist, cu o grafică simplă și luminoasă,
fundaluri acuarelistice fixe și câteva elemente expresioniste, este
conceput pentru a se adresa în primul rând copiilor, astfel că
observarea detaliilor vieții cotidiene domină, încărcătura
simbolică intrând în joc în a doua jumătate a peliculei.
Realizat
după un scenariu scris de regizor împreună cu Riko Sakaguki,
filmul urmează întocmai firul narativ al legendei. Potrivit
acesteia, un bătrân tăietor de lemne fără copii găsește într-o
pădure un trunchi de bambus luminos, pe care îl taie; trunchiul se
desface asemeni unei flori de lotus, dezvăluind în mijloc o
prințesă adormită, de mărimea unui deget. Tăietorul ia nobila
copilă acasă și, fericit, i-o arată soției sale, considerând-o
un dar al cerului. Pe dată, prințesa se transformă într-un
nou-născut, iar femeii cu părul alb îi țâșnește laptele din
sân, semn că prunca le este hărăzită bătrânilor soți. Fetița
crește într-o zi cât alți copii într-o lună și se obișnuiește
cu viața simplă a pădurarilor. În altă zi, tăietorul de lemne
găsește în două trunchiuri de bambus filoane de aur, pietre
nestemate și mătăsuri prețioase, cei doi soți înțelegând că
darurile îi sunt dedicate fetiței, pentru ca aceasta să poată
primi o educație aleasă și să trăiască potrivit rangului său
ceresc. Pentru aceasta, mica familie se mută în capitală, unde
fata este instruită pentru viața nobiliară, iar vestea despre
frumusețea ei nepământeană se răspândește ca fulgerul. Apar
pețitorii, dar sunt constant refuzați de tânăra prințesă, care
preferă recluziunea și studiul și tânjește după viața simplă
de la țară. Aceste ”capricii” nu fac decât să stârnească și
mai mult interesul pețitorilor: cinci prinți de rangul cel mai
înalt se înfățișează la conacul fetei, spre a-i cere mâna.
Ascultând cele cinci entuziaste declarații de dragoste, prințesa
cea înțeleaptă îi cere fiecărui pețitor să îi aducă un
obiect greu accesibil, spre a-și dovedi prin fapte iubirea și
jertfelnicia mărturisite în vorbe. Primul prinț trebuie să aducă
bolul de piatră al Marelui Buddha; al doilea, o ramură dintr-un
copac cu pietre prețioase de pe un munte inaccesibil din China; al
treilea, haina de blană a Șobolanului de Foc (ființă mitologică
din zodiacul chinez); al patrulea, perla de la gâtul Dragonului
Ceresc; al cincilea, scoica din cuibul unei rândunici. Pețitorii
dispar pentru trei ani, după care se înființează cu comorile
cerute. Dar trei dintre ei aduc falsuri: bolul se sparge, blana
cerească se lasă mistuită de flăcări, ramura cu pietre prețioase
este manufacturată de un bijutier, care își cere plata;
pretendentul însărcinat să aducă scoica din cuibul rândunicii se
dovedește un impostor și un afemeiat și fata îl respinge; al
cincilea - singurul cinstit - e înghițit de valurile mării, în
încercarea de a captura perla înfricoșătorului Dragon.
Vestea
despre perspicacitatea cu care prințesa și-a respins pețitorii
ajunge la Marele Împărat, care este curios s-o cunoască; dar
prințesa nu aspiră spre viața de la palat; atunci însuși
Împăratul o vizitează și se îndrăgostește pe loc de ea. Când
Împăratul îi face avansuri, prințesa își amintește deodată de
originea ei lunară și fuge. Ea înțelege că timpul de ședere pe
pământ este pe cale să îi expire și că în curând va fi luată
”acasă”, în cerul lunar. Jalea îi cuprinde pe părinți la
auzul veștii, jalea o cuprinde și pe prințesă, care a ajuns să
îndrăgească oamenii simpli și natura nevinovată de pe pământ.
În ziua marii despărțiri, părinții fetei se înconjoară inutil
cu o armată de arcași cu arcurile ațintite spre zenit, gata să
înfrunte cortegiul ceresc care urmează să le ia fata. Însă, la
apropierea mesagerilor cerești, săgețile lansate se transformă în
flori; panica pământenilor este resorbită de muzica celestă,
cântată de cortegiul lunar, cu care fata se înalță pe un nor.
Nostalgia
eternei întoarceri, melancolie buddhistă, dar și o parabolă a
celor cinci simțuri (cei cinci pețitori), care se arată
neputincioase sau trădătoare în ascensiunea spirituală; chiar și
cel de al șaselea ”pețitor”, Împăratul (rațiunea) nu face
față setei spirituale a sufletului (întruchipat de prințesă),
care nu își poate găsi împlinirea decât în Împărăția
Cerească. Această veche pildă buddhistă, transcrisă pe înțelesul
copiilor, se citește foarte bine din perspectivă creștină,
ducându-ne cu gândul, pe filonul gândirii simbolice occidentale,
la misterioasa serie (mult mai târzie) de 5+1 tapiserii, cunoscute
sub denumirea ”Fecioara cu Licorna”, care vorbesc despre aceleași
cinci simțuri, adunate, însă, în jurul rațiunii (a șasea
tapiserie) și închinate cunoașterii lui Hristos.
[Filmul, cu titlul internațional The Tale of the Princess Kaguya, este distribuit în România de Independența Film.]
[Filmul, cu titlul internațional The Tale of the Princess Kaguya, este distribuit în România de Independența Film.]