Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 22 aprilie 2017
Aniversarea a 85 de ani de la nașterea lui Andrei Tarkovski,
împliniți pe 4 aprilie anul acesta, a fost comsemnată la Moscova
de Institutul de Stat pentru Cinematografie (VGIK) care a organizat
un Simpozion științific internațional, intitulat aproximativ
„Tarkovski în contextul schimbărilor” („Тарковский
в меняющемся времени”). Evenimentul s-a
desfășurat între 5 și 6 aprilie 2017 și a fost coordonat de
cercetătorii Dmitri Salînski și Maria Palșkova.
După spusele profesorului Salînski, specialist reputat în opera
marelui cineast, acesta a fost primul colocviu internațional dedicat
lui Tarkovski, organizat de institutul în care acesta s-a format și
în studiourile căruia și-a realizat primele filme.
Reunind mai ales specialiști din Rusia, simpozionul s-a centrat pe
două direcții: istorico-biografică și teoretică. Prima (numai
despre aceasta voi vorbi acum) a adunat nu doar istorici de film, ci
și veternani, foști colaboratori cu Tarkovski. Puțini dintre ei au
mai rămas în viață, așa că întâlnirea cu ei a creat momentele
de suflet cele mai prețioase ale academicei reuniuni.
Evgheni Tîmbal prezintă albumul lui Nelly Fomina |
Și-au depănat amintirile colaborării cu Tarkovski designerul de
costume Nelly Fomina, creatoarea garderobei actorilor din Solaris,
Oglinda și Călăuza; Ekaterina Popova-Evans, regizoare
de sunet la Oglinda și Călăuza; regizorul
Yuli Fait, fost coleg de an cu Andrei, interpretul unui rol în
filmul studențesc al acestuia, Ucigașii; și regizorul
Evgheni Țîmbal, asistent de regie și regizor secund la Călăuza.
Sunt bine cunoscute exigența pe platou a lui Tarkovski, dar și
libertatea de creație pe care le-o dădea colaboratorilor din
celelalte departamente artistice, care, însă, trebuiau să se
ridice la înălțimea exigențelor maestrului.
Stalker, schiță costum de N. Fomina |
Nelly Fomina a povestit despre
modul de lucru cu marele cineast, care îi acorda puține clipe de
întrevedere, dar și acelea, sibilinice. La întrebarea „Cum
să arate costumele din Stalker?”, Tarkovski i-a
răspuns doar atât: „Să nu se observe!”. Cel mai mult a avut de
furcă cu costumul protagonistului, care trebuia să aibă în
același timp un aer interlop, dar și inocent. „Cum să realizezi
niște costume „de ca și cum n-ar fi”?” - povestește Nelly
Fomina; și totuși, acestea au fost indicațiile pentru
îmbrăcămintea copiilor din retrospecțiile de război ale
Oglinzii. Schițele realizate pe hârtie nu îl convingeau pe
maestru, care aștepta realizarea concretă a propunerilor, până
când acelea ajungeau să răspundă intuițiilor sale – își
amintește designera. Colecția ei de schițe de vestimentație
pentru filmele lui Tarkovski a cunoscut în ultimii ani o bună
carieră expozițională și a fost publicată într-un album, primul
de acest fel – potrivit autoarei – din Rusia.
Foarte interesantă a fost și expunerea lui Evgheni Țîmbal despre
primele locații de filmare alese pentru Călăuza în
zone deșertice din Asia Centrală sovietică, și motivele
renunțării la aceste locații. Acesta a vorbit și despre
contribuția sa și a directorului de imagine la realizarea unor
compoziții scenografice din Călăuza – aport nemenționat
pe generic, care încă așteaptă să fie consemnat pe hârtie. De
pildă, pârâul băltit, pe fundul căruia zac diverse obiecte
menajere, peste care camera panoramează îndelung, din secvența
somnului Călăuzei – complicata compoziție a fost realizată –
potrivit fostului asistent de regie
– de acesta, împreună cu Gheorghi Rerberg. „Ce indicații
v-a dat Tarkovski pentru realizarea acestei eteroclite compoziții?”,
l-am întrebat. Indicațiile lui Tarkovski s-au rezumat la atât –
mi-a răspuns: „Scena trebuie să fie ușor stranie, ușor
înfricoșătoare și ușor respingătoare”. Nu știu dacă cei doi
scenografi de ocazie s-au conformat sibilinicei cerințe, nici dacă
cerința regizorală ar fi fost cea mai inspirată pentru semantica
finală a scenei, esențială în ecuația filmului, scenă pe care
am analizat-o pe larg în capitolul Motivul apei din ultima
ediție a cărții Tarkovski. Filmul ca rugăciune. Fapt este
că muzica lui Artemiev, alături de vocea Alissei Freindlich, de
versetele din Apocalipsă despre venirea înfricoșată a Mielului
lui Dumnezeu, și de suita de artefacte abandonate, acoperite de apă
– creează împreună acel continuum de mișcare spirituală
verticală simultan ascendentă și descendentă, care descrie, ca
nicăieri în cinema, ritmul pnevmatic al rugăciunii. De unde să fi
cunoscut Tarkovski, care la acea vreme abia începea să se
intereseze de creștinism, asemenea lucruri? Căci semantica finală
a scenei e mult peste indicațiile regizorale! De unde să fi
cunoscut ceilalți membri ai echipei asemenea lucruri?
Natalia Kononenko, Yulia Anokhina, Igor Evlampiev,Lev Naumov, Dmitri Salînski, Evgheni Țîmbal,ED,Tamara Djermanovic, Stepan Fedotkin, Ekaterina Saveleva |
Depoziții ca cea a lui Evgheni Țîmbal confirmă că genialitatea
unor asemenea secvențe – ca și a întregului film – ține nu de
un singur om, ci de întreaga echipă... o echipă asupra căreia se
pare că veghea tot timpul Unicul Geniu adevărat, Puterea de Sus...