Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 18 septembrie 2021

Prelegerea despre filmul "Viața lui Aleksandr Nevski" continuă anul comemorativ Nevski la Casa Rusă

 


Joi, 23 septembrie 2021, la ora 17.30, Casa Rusă din București (Bd. Lascăr Catargiu 50) continuă ciclul cinematografic dedicat aniversării a 800 de ani de la nașterea Sfântului și binecredinciosului Mare Cneaz Aleksandr Nevski, cu filmul:

"Viața lui Aleksandr Nevski" («Житие Александра Невского»), regia Gheorghi Kuznețov, URSS, 1991. Scenariul: Gheorghi Kuznețov și Boris Șustrov. Imaginea: Gheorghi Maier. Muzica originală: Vladimir Lebedev. În rolurile principale: Anatoli Gordul (Cneazul Aleksandr), Viktor Pomorțev (pr. Tavrion), Vațlav Dvorjețki (Mitropolitul), Arsen Umuraliev (Batîi). Producător: Studioul ”Evrazia” (Sverdlovsk). Dramă istorică, film biografic, film creștin.

Filmul relatează imaginar ultimele zile din viața Marelui Cneaz, care se întoarce din capitala Hoardei de Aur în cetatea Vladimirului, reședința sa. În timpul îndelungatei și anevoioasei călătorii cneazului i se face rău. Stările de conștiență alternează cu cele de semi-trezvie, în care creazul muribund este vizitat de diferite viziuni. Amintirile faptelor de vitejie ale trecutului iau locul prezentului și alternează cu acesta - prilej pentru flash-back-uri evocatoare ale trecutului glorios al voievodului, precum și pentru meditații creștin-sapiențiale, rostite de protagomist ori de călugărul care îl însoțește pe cneaz. 

Filmul se concentrează pe dimensiunea hagiografică, de sfințenie a marelui conducător medieval, ilustrînd trama cu ierofanii și alte minuni consemnate de cronici, inclusiv cu viziuni de minuni petrecute după moartea sfîntului voievod.

Este primul și singurul din suita, destul de bogată, de ecranizări ficționale ale vieții marelui voievod rus, care evocă virtuțile creștine și de sfințenie ale acestuia.  Sub acest aspect ideatic (și ideologic), el se situează oarecum diametral opus față de capodopera lui S. Eisenstein, cu care, de altfel, nu își propune să polemizeze în mod explicit. Este filmul de care ”hagiografia cinematografică” rusă contemporană avea nevoie. 

Film accesibil inclusiv școlarilor de vîrste mijlocii și mari (12+). 

Subtitrarea în limba română, realizată special pentru acest eveniment, este asigurată de Casa Rusă din București.

Accesul la prelegere și vizionare este gratuit, în limita locurilor disponibile. 

Cei interesați sînt invitați să-și confirme participarea pe pagina Casei Ruse din București, dedicată evenimentului: https://www.facebook.com/events/282752390023239?ref=newsfeed.


Filmul este vizionabil și virtual, dar fără nici un fel de subtitrări și (pe youtube) cu reclame:

http://glazoveparhia.ru/film-zhitie-aleksandra-nevskogo/