Interviu pe teme tarkovskiene - Radio Iași

Joi, 31 octombrie 2013, între orele 11 și 13, la RADIO IAȘI, în cadrul emisiunii ”Oamenii Moldovei”, puteți asculta un interviu luat de Șerban Dumitru în cadrul Dezbaterii pe teme tarkovskiene, petrecute pe 25 ocotmbrie la Galeriile Pod Pogor de la Iași.

http://www.radioiasi.ro

Pe  1053 KHz - AM.

Recitind dramele comunismului: ”Roxanne”

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 19 octombrie 2013

Rareori tânărul cinema românesc dă dovadă de apetit pentru cultivarea memoriei pe termen mediu și lung. Chiar și pentru atât, un film care evocă problematici din istoria României de dinainte de 1989 merită interesul. Și cu atât mai mult, când o face nuanțat, fără aplatizări și fără maniheisme, ca ”Roxanne”, filmul de debut în lung-metraj al tânărului regizor Valentin Hotea, cunoscut până acum ca realizator de documentare și seriale pentru TVR. Un debut ambițios – având în vedere complexitatea scenariului (comparativ cu linearitatea cvasiabsolută a celor mai multe filme românești actuale) - și promițător, ca rezolvare regizorală. 

 

Ca mod de abordare a trecutului comunist – empatică, matură și fără tezisme -, povestea, scrisă de scenarista Ileana Muntean în colaborare cu regizorul, amintește cumva de ”Examen”-ul lui Titus Muntean (asocierea de nume e întâmplătoare), chiar dacă subiectul propriu-zis și structura narațiunii sunt diferite. Tot o investigație asupra unor afaceri tulburi cu implicarea Securității, ale căror consecințe planează asupra prezentului. Doar că destinele din ”Examen” fuseseră frânte mult mai dramatic și iremediabil (eroul principal petrecând mulți ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o), pe când în ”Roxanne” lucrurile sunt mult mai benigne și remediabile, dar la fel de credibile, chiar dacă epoca de dinainte de 1989 este evocată doar prin dialoguri. 

Titlul filmului este inspirat de melodia trupei The Police, ”Roxanne”, pe care cândva, înainte de 1989, chiar Vali Hotea o dedicase, prin intermediul postului de radio Europa Liberă, unei colege de liceu – motiv suficient pentru declașarea unei anchete a Securității asupra întregii clase. Acest fapt autobiografic – susține regizorul - constituie pretextul filmului. 

După 20 de ani de la Revoluție, consultându-și dosarul de la CNSAS pentru a descoperi cine l-a turnat la Securitate, pe vremea liceului, pentru o dedicație muzicală, personajul principal (Tavi, magistral interpretat de Șerban Pavlu) descoperă că, în urma unei relații ocazionale cu o prietenă, este posibil să aibă un fiu adult. Fosta prietenă (alias Diana Dumbravă, nuanțată și convingătoare în rolul de soție arivistă), măritată cu cel mai bun prieten al său (interpretat de Mihai Călin, căruia rolul i se potrivește mănușă), neagă inițial acest lucru. Demarând o anchetă pe cont propriu printre foștii colegi, Tavi află adevăruri dureroase, care îi pun la încercare sentimentul prieteniei, delicatețea psihologică (în relația pe care o construiește cu posibilul fiu, interpretat de studentul la actorie Anghel Damian – debut promițător în lung-metraj) și puterea de a ierta. 

Excelent alesa echipă a actorilor de prim-plan conferă intrigii destulă consistență și motivație, pentru a o feri de telenovelism. Filmul câștigă în gravitate grație unei linii narative secundare, susținute de Valeria Seciu (dramatică și expresivă, ca întotdeauna) - personajul mamei lui Tavi, bolnave de Alzheimer, de care concubina acestuia refuză să se ocupe și căreia, în consecință, fiul trebuie să îi caute un loc la un cămin de bătrâni. 

Chiar dacă nu va capta, probabil, atenția mediatică la fel de mult ca filmele foarte promovate ale regizorilor impuși, ”Roxanne” merită din plin atenția publicului, atât datorită substanței dramatice, cât și pentru că suplinește o lipsă importantă (și, oarecum, inerentă) a ofertei regizorilor foarte tineri: atenția acordată trecutului recent.

Tarkovski și prietenii săi la Iași - 24 și 25 octombrie 2013

Joi 24 octombrie, la Iași, în cadrul Serilor Doxologia, va avea loc o triplă lansare de cărți ale Editurii Arca Învierii:

• Scara Raiului în cinema,
• Canonul lui Tarkovski,
• Pentru trecerea zării și alte poeme, 

urmată de un recital de poezie și o vizionare comentată de film.
Moderator: pr. Constantin Sturzu
Locație: Biserica Tălpălari.
Evenimentul, organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, va fi transmis în direct pe doxologia.ro.











Vineri, 25 octombrie, la ora 17, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere FILIT, va avea loc o lansarea cărții Îndrăgostit de Tarkovski de Mihai Văcariu, însoțită de o Dezbatere pe teme tarkovskiene și de vizionarea unor fragmente de filme.
Invitați: Liviu Antonesei, Elena Dulgheru, pr. Nicolae Nicolescu, Bogdan Ulmu, Mihai Văcariu.
Locație: Galeriile Pod Pogor.

La limita de jos a cerului

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 5 octombrie 2013

În peisajul noului val românesc, filmul basarabean – atât cât este - aduce o infuzie de prospețime, pe care aș numi-o nu doar benefică, ci chiar salvatoare. O explozie de sensibilitate, vitalitate, căldură și naturalețe, de care tinerii cineaști ”regățeni”, pradă unui formalism crispat și agorafob, se feresc ca de foc, ne aduce Igor Cobileanski, cu lung-metrajul său de debut La limita de jos a cerului.

Impus pe plan internațional prin savuroasele scurt-metraje (din păcate, prea puțin cunoscute în România) Cînd se stinge lumina, Sașa, Grișa & Ion și (Plictis) și inspirație - mici bijuterii ale genului comic, spre înfruntarea absurdului tranziției basarabene, Igor Cobileanski își dovedește măiestria în filmul de televiziune Tache, spumoasă comedie (din categoria ”de neratat”) despre realitățile Basarabiei postsovietice - pământ devenit, parcă, al nimănui, pe care doar optimismul și sufletul mare al oamenilor îl fac să supraviețuiască degringoladei istorice. Aceeași temă, a înfruntării, prin omenie și umor, a colapsului socio-economic și dezorientării politice a micului stat, prins între imperii și interese străine, traversează întreaga creație a talentatului regizor și scenarist.

La limita de jos a cerului este primul film al lui Igor Cobileanski care iese din registrul strict al comediei (în care regizorul a excelat până acum, ca nimeni altul din generația sa, și pe care sper să nu-l părăsească), pentru a opta pentru acela al melodramei. Renunțând la savorile genului comic – pe care nu îl abandonează total -, Cobileanski are astfel ocazia să dezvolte nucleul moral-ideatic aflat la baza comediilor sale de până acum, motorul din umbră al acestora: optimismul autoironic, dar lipsit de sarcasm al scurt-metrajelor și al filmului de televiziune are în spate încrederea în potențialul sufletului uman, încredere care în cinema-ul dâmbovițean a devenit de multă vreme o vorbă goală. De aici, valoarea salvatoare de care vorbeam. Pe care regizorul o exprimă astfel: ”Realitatea basarabeană este una deosebită. Mai bine zis, felul de a fi al oamenilor este deosebit. Descopăr și admir o splendidă mentalitate formată la intersecția a două culturi, cea slavă și cea latină. Sinceritatea rusească și cumințenia românească, amestecate cu alte calități și neajunsuri ale celor două popoare au creat un caracter uman cu un comportament social total diferit de alte zone. Subiectele mele sînt de multe ori inspirate din această realitate”.

La limita de jos a cerului, realizat după un scenariu semnat inițial de Corneliu Porumboiu și adaptat de regizor, este o poveste de dragoste. De dragoste și disperare – pentru că nu se poate vorbi despre realitățile basarabene fără cel puțin un dram de deznădejde. Este povestea căutării drumului în viață a unor tineri dintr-o țară aflată în faliment, în care, pentru a supraviețui, lumea fură ca-n comunism (cu toate că nu mai e nimic de furat), vinde și fumează narcotice ieftine, ori se prostituează cu potentații locali, ca în capitalismul Lumii a III-a, iar ”dacă ești băiat deștept”, poți ajunge cel mult bucătar de cantină (explică șeful Poliției, alias Igor Caras-Romanov, a cărui excelentă tiradă despre jocul de oină - ”arhetip al spiritului moldovenesc” îi poate conferi cu brio premiul de interpretare pentru rol secundar). Miracolul lui Cobileanski este că aceste condiții fără ieșire nu generează sarcasm și anarhie absolută (ca în parabolele totalitare suprarealiste sovietice, ca la Alexei Gherman), ci nasc acea tensiune spirituală, s-o numim idealist-escapistă, care ne farmecă în capodopere ca Arizona Dream, Miracol la Milano sau Dodes'ka-den. Chiar dacă nu ajunge în zona realismului magic, preferându-l pe cel teluric, filmul lui Cobileanski este infuzat de ADN-ul primului.

Căci realismul social aproape lugubru, suprins cu multă sensibilitate și compasiune (atât de imaginea semnată de Oleg Mutu, cât și de jocul vibrant și impecabil al actorilor - Igor Babiac, Sergiu Voloc, Ela Ionescu), este drenat de escapismul eroilor principali, care nu vor (ca tot românu' de după '89) să fugă în America sau în Asia, ci să se avânte, idealist-sinucigaș, cu deltaplanul de proprie fabricație, într-un petic de cer. Ca patetica Elaine din Arizona Dream. La fel de tragi-comic și fără sorți de succes, la fel de înduioșător.

De altfel, multe filoane – nemărturisite sau poate chiar neconștientizate, cel mai bine detectabile în comedia tv Tache - îl leagă pe Igor Cobileanski de Kusturica (din perioada de grație a marelui bosniac). Aceleași sinceritate și umor, sensibilitate și umanism, același tragi-comic, un ritm similar al emoțiilor, aceeași consistență a partiturilor actoricești, aceeași soliditate scenaristică. Urmărirea constantă a unor mize artistice de substanță îi poate conferi lui Cobineanski premisele pentru a deveni un Kusturica basarabean. Că este nevoie!

Dan Stanca despre ”Pentru trecerea zării și alte poeme”

Recenzie publicată în Ziarul Lumina de marți 24 septembrie 2013

Întrucât poezia este tema paginii de azi, avem în vedere şi volumul de debut al Elenei Dulgheru, „Pentru trecerea zării şi alte poeme“, apărut la editura Arca Învierii, cu un cuvânt înainte al Lilianei Ursu. Elena Dulgheru este cunoscută în calitatea ei de filmolog, făcându-se remarcată încă de acum zece ani prin volumul dedicat lui Andrei Tarkovski. Apoi a scris despre Kusturica şi Paradjanov, regizori tot ai universului răsăritean, închipuind chiar o scară a raiului la aceşti trei cineaşti. Iată că demersul filmologic nu i-a fost de ajuns şi vrea să-şi atragă cititorii prin propriile versuri. Avem astfel de-a face cu o lirică de o remarcabilă fineţe, care contrazice tot ce este acum zgomot. Scrisă fără ostentaţie ori înverşunare, nu este neapărat o poezie religioasă, deşi sentimentul religios este perceput în carte ca o infuzie discretă. Nu ştim în ce măsură volumul ei va atrage atenţia criticilor. Dacă nu va atrage, ar fi un păcat. În poezia aceasta avem seminţe din care poate creşte mai târziu planta unei noi generaţii poetice. După anii de convulsii şi negaţii pe care poezia noastră i-a înregistrat, se cuvine naşterea unei alte generaţii care-l va înlocui pe „nu“ cu o senină şi blândă afirmaţie. Elena Dulgheru poate fi vestitorul unei asemenea naşteri. Ea trece zarea făcând trecerea posibilă şi altora. Aceasta poate fi miza de adâncime a cărţii de faţă.

Ceea ce este personal poate deveni colectiv. Cenuşă e chiar mâna ta, spune poeta, sugerând astfel o combustie ca prag ultim al iubirii. Şi sunt numeroase versuri de acest fel care ne aduc aminte de o poezie a trăirii intense şi a gândului purificat. Prin acest volum, Elena Dulgheru îşi ia cu brio examenul de admitere într-un univers al nuanţelor şi peceţilor indelebile. Ea a văzut film ca să se limpezească pe sine şi apoi din prea multă claritate să se întoarcă spre o misterioasă obscuritate poetică. Nu este nimic „clar“ în sens de facil în aceste versuri şi acesta este principalul merit al cărţii. Lecţia lui Tarkovski a fost pe deplin însuşită. Orizontul se închide pentru cei nechemaţi şi se deschide pentru cei aleşi. Restul înseamnă vorbe risipite de vânt ca pleava...

*              *              *

Cîteva poeme din cuprinsul volumului pot fi citite aici:
Sângele - Turnul - Pentru trecerea zării - Armata - La capătul lumii (Apocaliptică sau Impresii de la Diveevo)

Referințe critice despre carte, semnate de Ana Blandiana - Nazaria Buga - Liliana Ursu - Florin Caragiu - Monica Patriche - Vladimir Bulat - Radu Igazsag