Articol apărut în Ziarul Lumina din 24 noiembrie 2012
Ne apropiem, cu emoţii milenariste (mai mult sau mai puţin eludate, mai mult sau mai puţin mărturisite, dar rareori ignorate...), de sfârşitul anului 2012. Unii îl consideră “sfârşitul” la modul absolut. Alţii cred în continuitatea rectilinie şi neabătută a timpului... Alţii, probabil, într-un nou început. Dar nu există începuturi fără sfârşituri. Nu există “revelaţie” fără “criză”...
2012 este şi “anul internaţional Tarkovski”, anul când marele regizor ar fi împlinit 80 de ani. Mai multe manifestări de pe mapamond, debutate în jurul datei de naştere a regizorului (4 aprilie) au marcat, fără prea mult tapaj mediatic, dar cu deplina asumare a importanţei momentului, acestă aniversare.
Zilele “Tarkovski în 2012” de la Bucureşti vor fi, probabil, ultima din suita acestor manifestări. Şi, prin nu ştiu ce coincidenţă, ca şi acum 6 ani (când Timişoara şi Bucureştiul comemorau cu un eveniment internaţional “20 de ani de la plecarea artistului”), ele sunt plasate în decembrie, luna morţii lui Andrei Tarkovski. Un alt alfa şi omega, de data aceasta, personal, care se închide la Bucureşti.
Trebuie să spun că Zilele bucureştene ale lui Tarkovski nu ar fi existat fără experienţa “Tarkovsky. A 2012 context” – eveniment academic internaţional organizat de Biblioteca “Eisenstein” la Galeriile Solyanka din Moscova, în cadrul unui ciclu comemorativ mult mai amplu. Atunci am simţit că suflul intelectual şi spiritual al acestuia îşi va găsi o matrice de rezonanţă şi la Bucureşti.
Deschiderea unor importante foruri oficiale faţă de această iniţiativă (Ambasada Rusiei, Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Cinemateca Română), dar şi caldele mărturisiri de “dor după Tarkovski” pe care le-am primit de la nenumăraţi cinefili, de dor, în general, după acel cinema care “este mai mult decât cinema” - m-au convins că evenimentul bucureştean va avea loc.
Şi într-adevăr, între 4 şi 7 decembrie, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi sala “Jean Georgescu” a Cinematecii vor găzdui câteva manifestări de excepţie: premiera variantelor originale, necenzurate ale peliculelor “Andrei Rubliov” (numit iniţial “Patimile după Andrei”) şi “Solaris”, lansate oficial în acest an în Rusia pe DVD, lansări de carte, un simpozion ştiinţific, o masă rotundă, o expoziţie de fotografie...
Dar cea mai importantă este întâlnirea faţă către faţă cu câţiva dintre apropiaţii marelui artist, oamenii care l-au cunoscut şi înţeles cel mai bine: scriitoarea Marina Tarkovskaia, sora cineastului şi autoarea unor volume memorialistice foarte apreciate despre “generaţiile Tarkovski”, soţul acesteia, regizorul Aleksandr Gordon, fost coleg de facultate al lui Andrei Tarkovski, teoreticianul de film Dmitri Salînski, autorul unui curs de Hermeneutică cinematografică şi al cărţii “Canonul lui Tarkovski”, a cărei traducere va fi lansată, şi Layla Alexander-Garett, traducătoarea lui Andrei Tarkovski la filmul “Sacrificiul”, ale cărei fotografii de platou constituie subiectul expoziţiei foto “Tarkovski. Ultimul film”, vernisată cu această ocazie.
Marina Tarkovskaia şi Aleksandr Gordon au mai fost în România în 2006, la invitaţia Casei de Cultură a Studenţilor şi a Universităţii de Vest din Timişoara, când au animat manifestarea de suflet “Tarkovski. 20 de ani de la plecarea artistului” – moment al lansării cărţii-interviu “De vorbă cu Marina Tarkovskaia” şi al revederii unor filme studenţeşti ale regizorului şi a unor documentare de referinţă. 6 ani, o jumătate de ciclu... Convinşi de unicitatea momentului, nu ne aşteptam atunci că acesta va recidiva, şi încă la o asemenea anvergură...
Se pare că ceva (dincolo de amănuntele biografice pe care cei doi le evocă în memorii) îi atrage pe Marina Tarkovskaia şi Aleksandr Gordon spre România, în timp ce alte fire nevăzute atrag imaginea lui Andrei Tarkovski, cu tot haloul de personalităţi din jurul ei, spre Bucureşti. Să experiem, împreună, minunile acestei duble atracţii!...
Ne apropiem, cu emoţii milenariste (mai mult sau mai puţin eludate, mai mult sau mai puţin mărturisite, dar rareori ignorate...), de sfârşitul anului 2012. Unii îl consideră “sfârşitul” la modul absolut. Alţii cred în continuitatea rectilinie şi neabătută a timpului... Alţii, probabil, într-un nou început. Dar nu există începuturi fără sfârşituri. Nu există “revelaţie” fără “criză”...
2012 este şi “anul internaţional Tarkovski”, anul când marele regizor ar fi împlinit 80 de ani. Mai multe manifestări de pe mapamond, debutate în jurul datei de naştere a regizorului (4 aprilie) au marcat, fără prea mult tapaj mediatic, dar cu deplina asumare a importanţei momentului, acestă aniversare.
 |
| Moment din seara festivă de deschidere. Foto: Dragoş Boldea |
Zilele “Tarkovski în 2012” de la Bucureşti vor fi, probabil, ultima din suita acestor manifestări. Şi, prin nu ştiu ce coincidenţă, ca şi acum 6 ani (când Timişoara şi Bucureştiul comemorau cu un eveniment internaţional “20 de ani de la plecarea artistului”), ele sunt plasate în decembrie, luna morţii lui Andrei Tarkovski. Un alt alfa şi omega, de data aceasta, personal, care se închide la Bucureşti.
Trebuie să spun că Zilele bucureştene ale lui Tarkovski nu ar fi existat fără experienţa “Tarkovsky. A 2012 context” – eveniment academic internaţional organizat de Biblioteca “Eisenstein” la Galeriile Solyanka din Moscova, în cadrul unui ciclu comemorativ mult mai amplu. Atunci am simţit că suflul intelectual şi spiritual al acestuia îşi va găsi o matrice de rezonanţă şi la Bucureşti.
Deschiderea unor importante foruri oficiale faţă de această iniţiativă (Ambasada Rusiei, Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Cinemateca Română), dar şi caldele mărturisiri de “dor după Tarkovski” pe care le-am primit de la nenumăraţi cinefili, de dor, în general, după acel cinema care “este mai mult decât cinema” - m-au convins că evenimentul bucureştean va avea loc.
Şi într-adevăr, între 4 şi 7 decembrie, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi sala “Jean Georgescu” a Cinematecii vor găzdui câteva manifestări de excepţie: premiera variantelor originale, necenzurate ale peliculelor “Andrei Rubliov” (numit iniţial “Patimile după Andrei”) şi “Solaris”, lansate oficial în acest an în Rusia pe DVD, lansări de carte, un simpozion ştiinţific, o masă rotundă, o expoziţie de fotografie...
Dar cea mai importantă este întâlnirea faţă către faţă cu câţiva dintre apropiaţii marelui artist, oamenii care l-au cunoscut şi înţeles cel mai bine: scriitoarea Marina Tarkovskaia, sora cineastului şi autoarea unor volume memorialistice foarte apreciate despre “generaţiile Tarkovski”, soţul acesteia, regizorul Aleksandr Gordon, fost coleg de facultate al lui Andrei Tarkovski, teoreticianul de film Dmitri Salînski, autorul unui curs de Hermeneutică cinematografică şi al cărţii “Canonul lui Tarkovski”, a cărei traducere va fi lansată, şi Layla Alexander-Garett, traducătoarea lui Andrei Tarkovski la filmul “Sacrificiul”, ale cărei fotografii de platou constituie subiectul expoziţiei foto “Tarkovski. Ultimul film”, vernisată cu această ocazie.
Marina Tarkovskaia şi Aleksandr Gordon au mai fost în România în 2006, la invitaţia Casei de Cultură a Studenţilor şi a Universităţii de Vest din Timişoara, când au animat manifestarea de suflet “Tarkovski. 20 de ani de la plecarea artistului” – moment al lansării cărţii-interviu “De vorbă cu Marina Tarkovskaia” şi al revederii unor filme studenţeşti ale regizorului şi a unor documentare de referinţă. 6 ani, o jumătate de ciclu... Convinşi de unicitatea momentului, nu ne aşteptam atunci că acesta va recidiva, şi încă la o asemenea anvergură...
Se pare că ceva (dincolo de amănuntele biografice pe care cei doi le evocă în memorii) îi atrage pe Marina Tarkovskaia şi Aleksandr Gordon spre România, în timp ce alte fire nevăzute atrag imaginea lui Andrei Tarkovski, cu tot haloul de personalităţi din jurul ei, spre Bucureşti. Să experiem, împreună, minunile acestei duble atracţii!...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu