Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

duminică, 14 februarie 2010

O IMPOSTURĂ ISTORICĂ DE PROPORŢII - “AGORA” de Alejandro Amenábar

[Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 13 februarie 2010]

De la începuturile cinematografului, numărul filmelor explicit antireligioase l-a prevalat cu mult pe cel al specialiştilor dispuşi să le amendeze. Situaţia nu s-a schimbat nici azi, cu toate că steagurile politice sub care defilează marile industrii de film nu mai arborează zvastica ori secera şi ciocanul. Pe de altă parte, frica de a fi acuzată de “spirit inchizitorial” şi bigotism (?!) determină critica la o extremă reticenţă în demascarea instigărilor la ură şi discriminare religioasă, ori a gogonatelor imposturi istorice (precum cea a lui James Cameron din “Mormântul pierdut al lui Iisus” sau în ecranizările după Daniel Brown).

Unul dintre cineaştii nefast consacraţi în această opţiune este spaniolul Alejandro Amenábar, autorul răsunătorului “Mar adentro” / “Marea dinlăuntru” (2004), o tulburătoare şi subtilă pledoarie pentru eutanasie, îmbrăcată în ambalajul unei drame psihologice complexe şi seducătoare, laureată cu cele mai prestigioase premii.

Dar iată că multioscarizatul cineast nu se mulţumeşte cu postura (avantajoasă) de liber-cugetător, militant pentru drepturile omului, ci o îmbrăţişează făţiş pe aceea de luptător angajat împotriva credinţei în general, a creştinismului în special, dar mai ales a adevărului istoric şi a… bunului simţ scenaristic. Oscarurile obţinute i-au permis să se angajeze, împreună cu coscenaristul Mateo Gil şi cu producătorii Fernando Bovaira şi Álvaro Augustin în aventura unei superproducţii istorice costisitoare (50 mil. Euro), “Agora”, o descindere în labirintul de conflicte politice şi religioase ale Alexandriei elenistice (sec. IV d.H.); perspectiva virulent anticreştină abordată este probabil cea care le-a dat realizatorilor speranţa că… “investiţia va fi recuperată”! Numai că ambiţia a surclasat cu mult competenţele în domeniu şi cheful de documentare ale echipei artistice, convinsă, probabil (de un Cameron, de un Daniel Brown şi de alţii) că orice impostură istorică, dacă e politic-corectă, e salutată de spectatori şi de industria filmului. Dar nu e tocmai aşa, mai ales când tendenţiozitatea imposturii se bate cap în cap cu pretenţiile elucubrante, ridicole şi contradictorii ale realizatorilor. Încercaţi să vizualizaţi, în termeni hollywoodieni, subiectul filmului din prezentarea făcută chiar de Amenábar: “Agora este povestea unei femei, a unui oraş, a unei civilizaţii şi a unei planete. Agora este o planetă pe care trebuie să locuim împreună. Am căutat să punem în evidenţă realitatea umană în contextul tuturor speciilor de pe Pământ, iar Pământul în context cu Universul; oamenii, care sunt ca nişte furnici pe Pământ, iar Pământul ca o minge între multe alte stele”. Da, filmul este o cacialma, pentru că piesele-cheie care-i lipsesc sunt focala (sau perspectiva) şi subiectul.

Stabilirea subiectului poate fi ea însăşi subiectul unei hermeneutici: filmul este despre o fecioară savantă, filozoafă neoplatoniciană, Hypatia din Şcoala Alexandrină a Egiptului (personaj real) şi despre concurenţa a doi elevi ai acesteia la mâna ei, despre cum Hypatia renunţă atât la iubirea ambiţiosului aristocrat Orestes (alt personaj real) pentru a se dedica studiului mişcării planetelor, cât şi la oferta celuilalt pretendent de a se converti de conivenţă la creştinism, despre Biblioteca Alexandrină în sine şi despre una din incendieriile acesteia (la sf. sec.IV), atribuită unor fanatici creştini, despre luptele dintre “hoardele” de creştini, iudei şi romani (aşa cum numai un împătimit al MTV-ului, care nu a citit niciodată o carte de istorie antică, şi le-ar imagina), despre lapidarea Hypatiei de către o altă “hoardă” de creştini (fapt consemnat, se pare, de doi istorici ai epocii, Socrate Scolasticul şi Eunapius de Sardis), dar şi despre veşnicul conflict dintre ştiinţele liberale, care înobilează şi mântuie, şi religiile înrobitoare şi obscurantiste. Că filmul este un mare fiasco, e puţin spus.

Să fim bine înţeleşi: o oarecare distanţare de veridicitatea istorică nu e neapărat un păcat: inadvertenţe istorice se găsesc în multe opere-reper ale literaturii universale şi filmului. Mari creatori (de la Shakespeare, la Eminescu şi Tarkovski) îşi permit să “modeleze” detalii ale istoriei în favoarea ideii dramatice, fără a compromite evenimentul evocat. În termeni juridici, o fac cu “bună credinţă”. Reaua credinţă apare când, mizând pe ignoranţa sau neatenţia auditoriului, detaliile sunt modificate pentru a impune intenţionat un sens străin, chiar opus celui al evenimentului evocat. În semiotică, se numeşte “deturnare semantică”, iar în termeni juridici: rapt, calomnie, impostură.

Filmul a fost amendat pentru anticreştinism până şi de cronicarii cel mai puţin interesaţi de credinţă; recursul la creştinofobie e cu atât mai evident, cu cât filmul e mai lipsit de structură şi logică scenaristică. Povestea se răsfiră între planuri narative şi teme multiple, pe care nici regizorul, nici coscenaristul nu le mai ţin sub control: tema fecioarei dedicate virtuţilor, înţelepciunii şi ştiinţei – motiv antic grecesc, exaltat mai târziu de renascentişti şi romantici; tema Bibliotecii, fără apanajul mistic borgesian, ci ca simplu (şi ipocrit) stindard al ataşamentului pentru erudiţie (dacă ar fi fost real, filmul n- ar fi arătat astfel!); şi tema “eternului” conflict dintre progresism şi obscurantism (primul, ataşat prin definiţie partizanilor lui Euclid, cel de-al doilea, discipolilor lui Hristos şi ai oricărei teofanii).

Este uimitor cum regizorul atribuie Veacului de Aur al creştinismului, care a dat marea Şcoală Patristică Alexandrină şi despre care a curs atâta cerneală, clişeele Inchiziţiei, războaielor religioase medievale ori Conquistei spaniole, ba chiar obsedantelor decenii totalitare!! În viziunea sa egalizatoare, creştinismul, după trei veacuri de mucenicie şi catacombe, s-ar fi adoptat în masă, asemeni carnetului de partid, din oportunism (“trebuie să fii de partea puterii”, sugerează fostul sclav al Hypatiei, Davus, convertit de curiozitate la creştinism şi ajuns peste noapte episcop), martiriul nu ar fi decât joc fachiric (ne arată predicatorul Ammonius, ce ţopăie ca un derviş prin jăratec, instigă la ură, acoperindu-se viclean cu citate evanghelice, şi se laudă că Dumnezeu îi vorbeşte tot timpul), iar omiliile, o sforăitoare poliloghie de partid. Gesturile şi faciesurile grupurilor de creştini amintesc de cele ale papuaşilor dintr-un ritual orgiastic ori, în cel mai bun caz, de ale suporterilor la un meci de fotbal. Culmea “subtilităţii” regizorale e atinsă când momentul prohodirii unui episcop – personaj episodic, neutru în film – este acompaniat sonor de un apăsător bâzâit de muşte (procedeu defel original, de altfel) … Alături de atâta ură, obtuzitate şi ignoranţă, orice elogiu al Palas-Athenei îşi deconspiră singur duplicitatea, lovit chiar de paloşul, intolerant la ipocrizie, al olimpienei fecioare!

9 comentarii:

heraasku spunea...

Am incercat sa vad filmul. Dar standardele mele estetice sunt destul de sus pentru a-l fi urmarit pana la capat. Filmul este un "Nou, de la Dove".
Insa interesant este duhul acestor productii cinematografice.
Eu cred ca trebuie sa le analizam cu foarta multa aplecare. In esenta, aceste productii sunt catenele unui nucleu vizibil (nu neaparat printr-o prezenta tare). Trebuie sa construim apologia credintei noastre, si a artei noastre, in fata acestei desfasurari.
Eu privesc dintr-un punct de vedere personal, prea personal. Baiatul meu are 9 ani. In curand va veni cu irezistibila certitudine ca stie totul. Cum istoria, si mai ales adevarul, se invata la Mall si nu in biblioteca( desi nici biblioteca nu e prea aproape de Adevar) va trebui sa STIU ce sa replic si CUM sa replic.
Urmaresc aceste productii (le citesc pe diagonala, ele neprovocandu-mi experienta si ratiunea) in scopul cunoasterii noii estetici pentru a nu fi prins descoperit in fata copilului meu. Stiu ca pe langa asta este nevoie de Puterea Tatalui dar si eu sunt tata.
In rest, nu pot decat sa ma amuze aceste zvarcoliri de lunatici.
Filmul lui Tarantino (Inglorious...) este, in esenta poate fi privit, de acelasi calibru. Este un film cult si cred ca Agora se inscrie in aceasta mecanica. Adevarul "faptic-istoric" este remodelat, deconstruit si retextualizat. Eu zic ca, in mare, e OK. Ceea ce vreau sa spun este ca noi, cei ce iubim, trebuie sa nu lasam doar acest mod de a raspunde unor intrebari puse.
Dupa scoala reiau, pe cat pot, ceea ce s-a intamplat in sala de clasa caci nu-mi place ca un copilas sa ramana cu "texte" livrate de cineva care neiubindu-l mai ia si salariu pentru asta. Adica Ameneabar a luat ceva bani pe acest film (si toata echipa). Oare crede in ce face? Oare chiar ii iubeste pe oamenii carora le livreaza aDEVARUL sau???!!!
Eu cred ca este doar un mestesugar fitzos care opereaza cu materie si mai ales vinde dulceata ( ca de altfel tot omul).
Cu bine!

Calin spunea...

Stimata Doamna,
Va inteleg pasiunea deoarece nici eu nu l-am apreciat initial fiind un bun crestin cred eu. Totusi preuspun ca nu ati citit nimic despre Hypatia care a fost dezbracata si tarata prin oras lovita cu pietre si arsa de vie de catre... crestini.
De asemenea, aceasta versiune a soartei Bibliotecii din Alexandria e la fel de plauzibila ca si celelalte 3 existente.
E o mare gresala, cred eu, pe care o faceti, calificandu-l ca fiind o 'Impostura Istorica'. Prada pasiunii dumneavoastre ignorati faptul ca si crestinii au facut o multime de greseli printre care posibil si acesta (cel putin cazul Hypatiei e clar).
Inteleg ca vi se par prea brutale secventele si ireale, insa faptul de a fi omorat cu pietre si ars de viu, personal nu mi se par deloc metode prea blande.

ELENA DULGHERU spunea...

Domnule Calin,
Va multumesc pentru comentariu, care este foarte binevenit. E vina mea, probabil, ca nu am explicitat la vremea respectiva in cronica problemele pe care le sesizati, numai ca atunci as fi transformat-o intr-un studiu istoric. Articolul meu amendeaza pozitia imatura si subiectivismul malitios al lui Amenabar in deformarea tendentioasa a istoriei si a imaginii unor grupuri religioase, deformare facuta printr-un evantai de conotatii si parti-pris-uri ideologice pe care le pun in lumina.
Evident, am stiinta si m-am documentat serios asupra evenimentelor evocate de film, asupra diverselor optici ale istoricilor vremii in privinta acestora, altfel nu mi-as fi permis sa scriu cronica. Si sunt constienta ca si crestinii sunt oameni si ca au facut si ei greseli in istorie. Doar ca nicaieri in cronica nu dezvolt acest subiect, nu pt ca este unul incomod (dimpotriva, ma intereseaya subiectele incomode), ci pt ca as fi deviat. Dar nu am afirmat nicaieri ca evenimentul central al filmului (martirizarea Hypathiei) ar fi un fals sau ca nu ar fi fost comis de crestini.
Impostura istorica si morala este data de elementele de detaliu din scenariu, scenografie, regie: de pilda, implicarea episcopului in martirizarea eroinei este serios contestata, cu probe istorice. Si ceea ce este grav dpdv deontologic este ca adesea filmul e folosit drept tribuna de deformare voita a istoriei, mai ales a istoriei vechi (cine o mai cunoaste?!) si mai ales prin detalii. Acest aspect am incercat sa-l dezvolt.

Calin spunea...

Stimata doamna Elena,
Va inteleg prea bine. Si eu am fost foarte suparat. In principal nu am inteles 'isteria' privind romanele lui Dan Brown care nu face altceva decat sa mistifice si sa reinterpreteze realitatea, intr-un mod jalnic cred eu. Induce in eroare pe multi care nu inteleg ca el de fapt minte cu premeditare. James Cameron e cam la fel, un oportunist. Amenabar nu imi place deoarece nu am vazut inca un film normal de la el. Titlul Agora pentru filmul lui mi se pare nepotrivit, eu asociindu-i initial o conotatie pozitiva.
Am regretat insa afland ca in prea putin timp, din asupriti, crestinii au ajuns ei insisi sa asupreasca in modul cel mai josnic.
Le-am deplans soarta in Quo Vadis insa ajunsi la putere au facut cam aceleasi lucruri reprobabile ca si predecesorii lor sub protectia sau la indemnul unora pe care azi ii consideram probabil sfinti. Ar trebui insa sa ma documentez mai mult in aceasta privinta.
Sper sa nu ma intelegeti gresit, incerc doar sa inteleg greselile facute pentru ca in principiu ar trebui sa invatam din ele. Nici chiar in ziua de azi, cand nimeni nu mai e omorat cu pietre sau ars pe rug, pentru opinia lui, nu suntem prea departe de gloata lui Amenabar. Un exemplu ar putea fi chiar Mineriada Iliesciana si apoi chiar azi traim ceva similar. O solutie am putea-o gasi doar in educatie si in cultivarea blandetii. Totusi, observati si dumneavoastra in ce situatie deplorabila suntem.
Imi cer scuze pentru ca am divagat la un alt subiect.
Calin

ELENA DULGHERU spunea...

Da, Călin, ai înţeles foarte bine. Am preferat să analizez subtextul şi motivaţiile conotaţiilor folosite în film, căci de textul istoric s-au ocupat la vremea respectivă, cu destulă hărnicie, blogurile creştine: găseşti pe internet atât opiniile lor, cât mai ales o solidă arhivistică a epocii.
Creştinii sunt şi ei oameni şi, chiar dacă păstorii lor nu propovăduiesc niciodată vendeta, ci mereu amintesc de spiritul evanghelic, există şi au existat întotdeauna atitudini duşmanoase şi desfăşurări instinctuale. Citeşte istoria Bizanţului, a evului mediu creştin, în care intrigile coabitau cu credinţa: evident, din pricina slăbiciunii în credinţă a oamenilor, căci psihismele meschine îi încearcă şi pe marii asceţi! Şi totuşi, creştinismul a construit Europa... Dar asta e iar, altă temă.

Paganus spunea...

Recenzia pe care ati facut-o filmului nu e una obiectiva, ci scrisa prin prisma credintelor religioase vexate. Una e religia, alta e Istoria, iar daca ar fi sa dau crezare cuiva, ii favorizez pe realizatori, pentru realismul cu care i-au ecranizat pe primii crestini. Cititi autorii antici, veti regasi descrieri similare. Iar ultima fraza este relevanta pentru starea dvstra de spirit: "crestinismul a faurit europa". Au! Dar de civilizatia elena, ati auzit? Dar de iluminism (e drept, ticalosii erau atei...)? Nu, nu religia orientala, importata din deserturile orientului a faurit Civilizatia Europeana, ci geniul nostru creator, geniu care este anterior crestinismului, scumpa doamna, pentru ca lumea asta, Terra, Universul, nu s-au nascut cu crestinismul. Nici Europa nu a fost "faurita" (sic) de el, exista cu mult inaintea aparitiei acestei prosteli iudaice, dar sincer, nu stiu daca ii va supravietui!

ELENA DULGHERU spunea...

Domnule... Paganus,
Imi pare rau sa vă dezamăgesc: nu există recenzii obiective, criticii sunt şi ei oameni. Nici actul dvs de "a da crezare" unei poziţii sau alteia nu este un act obiectiv, nici atribuirea calificativului de "realism" ecranizării unor fapte dintr-o epocă îndepărtată, pe care o cunoaştem doar din surse livreşti. Ce să mai vorbim de îndreptăţirea ştiinţifică de a separa aşa tranşant Religia de Istorie (dacă le-aţi cunoaşte îndeajuns pe amândouă nu aţi mai vorbi astfel), ca şi de "obiectivitatea" amendamentelor dvs la cronica mea, deviate de la subiect la diagnosticarea... "stării mele de spirit", luând drept argument o frază aproape truistică, demodată acum, ce-i drept, o frază pe care nu am rostit-o doar eu (şi pe care aţi înţelege-o mai bine dacă aţi cunoaşte Istoria Creştinismului, dar dvs nu amestecaţi domeniile, nu-i aşa?). Vedeţi că ne învârtim în jurul unui şir de subiectivităţi, mai mult sau mai puţin vexate, iar polemica în jurul acestui subiect se reduce, în fapt, la acceptarea sau nu a "obiectivităţii" religiei, în speţă a creştinismului. Ceea ce e o problemă filozofică sau, dacă acceptaţi acest termen, duhovnicească.

MARUKA spunea...

In primul rand, felicitari pentru blog! Imi pare asa de rau ca l-am descoperit de-abia acum. am vazut si eu ...Agora doar pentru ca numele regizorului imi spunea multe... Nu uit nici acum ... gustul amar lasat dupa ultima secventa!! Un amalgam nerusinat de inadvertente istorice ni se serveste ... asa, pe tava, de parca am fi obligati sa inghitim toate prostiile... Partea prosta este ca cei tineri nu prea pot sa faca diferenta!

ELENA DULGHERU spunea...

Pentru Maruka:
Mersi. Mai bine mai tarziu decat niciodată. Da, din păcate oamenii fără o cultură creştină cât de cât serioasă cad uşor în plasa propagandistică a filmului; aceasta (plasa) e cu atât mai eficientă, cu cât şi mediul social e mai descreştinat. Consecinţele se văd. Dar, din păcate, nici creştinii practicanţi nu sunt avizaţi asupra zonelor delicate ale istoriei Bisericii.