”1944” - tabu-uri istorice asumate și ispășite

Publicat în Ziarul Lumina din 19 iunie 2016

Multă vreme, anumite file prea tulburi și incomode din istoria participării unor mici state europene la Cel de-al doilea război mondial, pe care vârtejurile politicii le-au târât dintr-o tabără beligerantă într-alta, au fost o temă cvasi-interzisă în cinema. Acest moment istoric putea fi prezent cel mult aluziv și în fundal, dar nu putea deveni subiectul sau un factor determinant al subiectului, așa cum s-a întâmplat în cele două drame istorice din cadrul ediției a XX-a a Festivalului Filmului European: ”Scrimerul” lui Klaus Haro (despre care am scris) și ”1944” a lui Elmo Nuganen (Estonia-Finlanda, 2015). Ambele au fost și propunerile la Oscar pentru film străin ale principalelor țări producătoare (Finlanda, respectiv Estonia), numai filmul lui Haro fiind, însă, selecționat pe lista scurtă. 

Ambele pelicule se concentrează pe aspecte ale sfârtecării Estoniei între dominația fascistă și bolșevică și în ambele dușmanul cel mai fioros nu mai este Germania nazistă, aliatul inițial al Estoniei (așa cum proclama corectitudinea politică până acum un deceniu și ceva), ci imperiul sovietic. Până acum vreun deceniu, asemenea subiecte puteau fi menționate cel mult tacit, în zona filmului documentar, dar nu puteau fi difuzate pe scală internațională. Atu-ul principal al filmului ”1944”, din punctul de vedere al noutății în peisajul cinematografic mondial, este această schimbare de paradigmă. 

Cel de-al doilea film al estonianului Elmo Nuganen, cunoscut în țara sa în special ca regizorul de teatru și actor, a înregistrat cel mai mare succes de box-office din cinematografia Estoniei, surclasând recordul anterior, realizat de același regizor cu primul său film, tot istoric și patriotic: ”Names in Marble” (”Nume scrise în marmură”, 2002), despre Războiul de independență al Estoniei (1918-1920). 

Realizat după un scenariu semnat de romancierul și ofițerul în rezervă Leo Kunnas, ”1944” își plasează acțiunea în perioada dintre bătălia de la Tannenberg (iulie-august 1944, soldată cu înfrângerea naziștilor de către sovietici) și cea din Tehumardi (octombrie-noiembrie). Desfășurările militare din pădurile nordice, deși redate cu atenție și destul realism, devin, de la un moment încolo, doar fundalul acțiunii princpale: urmărirea destinelor a doi soldați estonieni, aflați în tabere diferite. Karl Tannik (interpretat de Kaspar Velberg), ai cărui părinți au fost deportați în Siberia, luptă de partea Wehrmacht-ului, iar Juri Jogi (alias Kristjan Ukskula), de partea Armatei Roșii. Ambii sunt tineri bine intenționați, animați de sentimente patriotice. Acțiunea îi surprinde pe cele două fronturi adverse ale bătăliei de la Tannenberg, când Juri îl împușcă pe Karl. 

 

După ce sovieticii resping trupele germane și anexează Estonia, Juri intră sub comanda unui ofițer stalinist (alias Peeter Tammearu), care are ca sarcină să eradicheze orice tendință naționalistă și filogermană în rândul armatei estoniene. Confruntat cu presiunea de a deveni informator, dar dorind să își protejeze conaționalii, dintre care mulți luptaseră inițial de partea lui Hitler, Juri are de jucat pe muchie de cuțit, învățând el însuși și învățându-și subalternii lecția tăcerii (temă dureroasă, simptomatică pentru întreaga perioadă stalinistă din țările ”eliberate”, pe care o regăsim și în ”Scrimerul”). Dar filmul nu analizează în filigran această ambiguă problematică, ci continuă urmărirea destinului protagoniștilor săi, adâncindu-se în analiza dilemelor lor morale: culpa, iertarea și ispășirea. 

 

Juri are de îndeplinit o veche datorie de front: să ducă scrisoarea găsită asupra soldatului pe care l-a ucis la adresa indicată pe plic. Astfel ajunge în Tallinul ruinat după bombardamente, la frumoasa soră a lui Karl, Aino (alias Maiken Schmidt, singurul personaj feminin). Între cei doi se joacă episodul dramatic cel mai complex, ca emoție, al filmului. Tensiunea incomodei întâlniri cu unica supraviețuitoare a familiei inamicului său e umbrită de tristețile războiului și represiunilor staliniste, evocate de Aino, care își deplânge părinții deportați în Siberia și mărturisește că e gata să-i ierte pe conaționalii care i-au trecut părinții pe lista de deportare. Juri are de îndurat o umilință în plus, el fiind (cum a mărturisit camarazilor săi, dar nu și fetei) autorul acestei liste. Umbra întâlnirii e accentuată de culpa suplimentară a minciunii asumate de Juri, când acesta îi relatează lui Aino un tablou deformat, mult mai eroic, al morții lui Karl, din care criminalitatea sa este exclusă. 

 

Idila discretă care se naște între cei doi rămâne în aer, când Juri este rechemat în armată, unde este însărcinat cu supravegherea frontierei. Este locul în care își va ispăși toate vinovățiile, apărând cu propria viață viețile unor adolescenți prinși în trecerea ilegală a frontierei, pe care șeful său vrea să-i împuște pentru pactizare cu dușmanul. O confruntare tensionată între cei doi, soldată cu un scurt schimb de focuri între membrii patrulei de grăniceri, duce la moartea ambilor și soluționează într-o rotunjime desăvârșită scenariul filmului. 

 

Morala acestuia - asumarea istoriei și iertarea - traversează toate bolgiile suferinței și ispășirii, rămânând credibilă, în ciuda câtorva cadre propagandist-clișeistice șipersonajelor secundare și de fundal, cam nedezvoltate.