Cadru din Mirror by Mirror (S. Sviatcenko & Noriko Okaku) |
Puterea
generativă a operei lui Andrei Tarkovski a născut nu o singură
dată proiecte de artă experimentală (documentare-eseu, artă
video, machete arhitectonice, fotografie, grafică, muzică)
inspirate de marele cineast și gânditor care a transfigurat însăși
ființa cinematografului. Totuși, majoritatea lor nu depășește
aria epigonismului, deraind uneori penibil în mutațiile pastișei,
acestea neavând nimic în comun cu colosala organicitate și
vivacitate a mitosferei tarkovskiene.
Altminteri
se prezintă creația artistului vizual Serghei Sviatcenko, un
arhitect ucrainian stabilit de mulți ani în Danemarca. Dăruit cu
un acut simț al experimentului abstract, dar și cu o sete constantă
de lirism și metafizică, acesta pare să absoarbă ”fluxuri
discrete ale pnenumei tarkovskiene”, pe care le metabolizează după
reguli proprii ale creativității, pentru a plăsmui un univers
artistic original.
Filmul
său experimental "Mirror
by Mirror"
(2013), dedicat Oglinzii
lui Tarkovski și realizat împreună cu tânăra artistă multimedia
Noriko Okaku, prezentat în premieră la Festivalul de film Oglinda
de la Ivanovo (Rusia, 2013), a fost laureat în același an de Peter
Greenaway (ca președinte al juriului) la Festivalul de film la Lucca
(Italia).
Cadru din Mirror by Mirror (S. Sviatcenko & N. Okaku) |
Tehnica
predilectă din "Mirror
by Mirror" este
suprapunerea mai multor cadre statice din același univers vizual
tarkovskian, aflate în lentă mișcare de translație pe orizontală,
sugerând curgerea timpului. Mișcarea este ritmată de ”căderi”
la fel de lente ale unor decupaje circulare, sugerând luna plină -
cvasi-epifanii -, extrase din universul peisagistic sau de
personaje-simbol al Oglinzii.
Cadru din Mirror by Mirror (S. Sviatcenko & N. Okaku) |
Complexitatea
combinării planurilor nu îngreunează textura aerisită a filmului;
o sensibilitate atipică pentru arta colajului și discerământul
sever în selectarea imageriei îmbină raționalitatea decupajului
cu emoționalitatea contrastelor slabe, staticitatea cu continuitatea
mișcării, sentimentul memoriei cu cel al clipei, filosofia daoistă
a naturii cu agresivitatea politicului și socialului, respirația
impersonală a naturii cu epifania, recuperând de Sus învelișuri
succesive ale unicității persoanei. Filtrate prin prisma
sensibilității celor doi artiști și prin noile tehnologii, temele
și motivele principale ale Oglinzii
se reunesc, producând o nouă viață, cu o putere novatoare și un
sentiment al enigmei demne de Tarkovski.
Foarfeca
lui Sviatcenko decupează fragmente de realitate doar după ce
pătrunde în prealabil profunzimea sensurilor materiei plastice,
amintind prin aceasta ”foarfeca de montaj” a lui Tarkovski.
Duritatea contrastelor și sentimentul artificialității, tipice în
colaj, sunt înlocuite de blândețea conturului decupajelor, din
care liniile drepte și unghiurile ascuțite aproape lipsesc. În
locul lor, forme ovale și contururi fluide intră în simbioză cu
lumea naturii și cu personalitatea umană, spre a surprinde modul de
rezolvare pnevmatică a dialogului contrariilor: aici rezidă lecția
de adâncime a Oglinzii
lui Tarkovski.
Filmul poate fi vizionat în secțiunea Artwork de pe situl artistului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu