Ce tragedie pentru un popor să își lege soarta, aproape pe veci, sau pentru o lungă etapă istorică - atît cît ar fi longevitatea unui imn național - de un dușman teritorial concret, inerent trecător! In loc să își lege soarta de o idee generoasă și coalizatoare, demnă de a fi iubită de oricine. Ce amputare sinucigașă a propriului viitor, ce anulare a oricărui proiect trainic de țară!
Pentru mulți, aceste considerente sînt vorbe goale. Rizibile. Aceia nu mai constituie un popor, nu mai sînt mădulare, ci au ajuns simpli indivizi - înmatriculabili și recenzabili - dintr-o populație, inscriptibilă intr-un registru. Atât. Unul terestru și administrativ. Cu termen de valabilitate nu mai lung decît al registrului electronic sau de hîrtie: până la următoarea furtună magnetică, următorul atac cibernetic, următorul incendiu.
Si astfel, cîntecul patriotic ne învață că nu în arsenale militare și tezaure monetare stă tăria unui popor, nici în cumpărarea celor mai tari creiere și zăcăminte ale lumii, nici în pacturile cu cele mai vînjoase superputeri, ci în generozitatea, spiritul de jertfă, credința în Dumnezeu și umanismul pe care știu să-l transmită celorlalți. În puterea lor molipsitoare de har.
Istoria se construiește nu cu bani și cu arme, ci cu pasiune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu