Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 14 martie 2015
Cel
de-al treilea lung-metraj al lui Tudor Giurgiu, intitulat "De ce
eu?", este un thriller politic cu acțiunea plasată după 1989.
Este și cel mai reușit lung-metraj, sau măcar cel mai epurat de
note în falset al tânărului regizor, producător, director al
celui mai important festival de film autohton, membru al Academiei
Europene de Film, fost președinte-director general al TVR, inițiator
al Premiilor Gopo, pe scurt, a celui mai energic și ambițios
dezvoltator al show-biz-ului cinematografic din România.
Aflat
încă în căutare de sine ca regizor, Tudor Giurgiu își alege
subiectele nu din perspectiva autorului, adică a credinței în
subiectul abordat și a aderenței intime la acesta, ci din cea a
producătorului, adică a potențialului succes de audiență. De
aici, slalomul printre subiecte picante greu verosimile, ca o dramă
cu adolescenți de la țară, deviați între incest și lesbianism
(”Legături bolnăvicioase”), la comedia ”Despre oameni și
melci”, o fantezie despre prostituarea minerilor români șomeri
prin vânzarea de spermă și umilirea lor de către occidentali,
care din ”șovinism” le refuză ”produsul”. Grație
promovării energice susținute de abilul producător atât în țară,
unde stabilește recorduri de încasări, mizând activ pe
distribuția în provincie, cât și a celei din festivaluri, a căror
piață o cunoaște bine și o exploatează inteligent, ambele filme
au câștigat o vizibilitate oarecum disproporționată față de
valoarea lor intrinsecă.
Totuși,
o calitate - specifică celor mai coerente manifestări ale Noului
nostru Val - își spune constant cuvântul în personalitatea
polivalentului manager și cineast, și anume pragmatismul și
interesul pentru dialogul cu publicul (mai mult decât pentru cel cu
sine însuși), adică deschiderea totală față de cinema-ul cu
potențial comercial, ceea ce este un atu important într-o
cinematografie care abia de câțiva ani își pune în mod susținut
această problemă.
”De
ce eu?” este primul lung-metraj al lui Tudor Giurgiu, în care
acesta reușește să se apropie cu destulă fidelitate și
înțelegere de problematica abordată și de adevărul uman implicat
de aceasta. Preluând formule din filmele americane de gen, Giurgiu
construiește un thriller cvasipolițist, în care motorul nu este
”acțiunea” în sensul spectacular al cuvântului, ci tensiunea
psihologică dezvoltată în jurul luptei pentru justiție a
personajului principal.
Filmul
este o evocare a cazului procurorului Cristian Panait, sinucis la
numai 29 de ani în urma eșecului soluționării dosarului de
corupție al unui coleg de breaslă mai vârstnic. Cazul stârnise la
vremea respectivă (în 2002) destulă furtună mediatică, datorită
bănuielilor de presiuni psihologice la care ar fi fost supus tânărul
procuror de către mafia juridică românească.
Tudor
Giurgiu reia acest caz rămas nesoluționat, nu din dorința de a
descâlci ițele complicate și, posibil, încă periculoase ale
mafiei politice românești, ci din aceea de a urmări destinul
descendent al unui personaj exemplar, tragedia unui luptător solitar
pentru dreptate și adevăr, care cedează psihologic când își
simte neputința de a lupta cu sistemul. Filmul are meritul de a
reintroduce decent din punctul de vedere al realismului modelul
personajului cavaleresc, luptător pentru dreptate și adevăr (un
fel de replică la ”comisarul Moldovan”, fără pistol și
machiaj ideologic), model compromis pe termen lung de filmele
propagandei comuniste și, de aceea, practic inexistent în noul
cinema românesc, care a preferat să cultive imaginea antieroului
sau apolitismul.
Protagonistul,
Cristian Panduru în film (interpretat de actorul brăilean Emilian
Oprea - un debut promițător în cinema), este urmărit pe durata a
câteva luni, din momentul când acesta, proaspăt mutat la Secția
de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului Curții
Supreme de Justiție, primește spre rezolvare dosarul unui procuror
din Oradea, bănuit de corupție, până la momentul sinuciderii lui
Cristian.
Cu toate că e susținut moral de un coleg mai vârstnic (alias Mihai
Constantin), Cristian Panduru nu reușește să ducă la capăt un
interogatoriu cu acuzatul, care se eschivează abil de la întrebări,
invocând aspecte ale procedurii legislative care să-l favorizeze,
și din motive similare eșuează realizarea percheziției la
domiciului acuzatului, care reușește de fiecare dată să-l
intimideze. Descurajat în privința competențelor sale
profesionale, cât și de faptul că, în urma celor două eșecuri,
șansele de rezolvare a cazului devin tot mai slabe, Cristian intră
în panică, piezând până la urmă și suportul colegilor săi,
care regretă că au dat un dosar atât de complicat unui începător
și hotărăsc să-i ia cazul. Declinul ireversibil al lui Cristian
începe odată cu intrarea acestuia în concediu forțat, moment în
care colegii îi instrumentează un nedrept dosar de acuzare pentru
fapte similare celor ale procurorului orădean.
Scenariul,
scris de regizor și de Loredana Novak, scenaristă de show-uri și
seriale TV, debutantă în lung-metraj, reușește să creeze o
imagine verosimilă a personajului principal și a vieții personale
a acestuia, ca și, în linii vagi, a peisajului juridic cu care
acesta e nevoit să interacționeze; totuși, conflictul tot mai
tensionat dintre protagonist și sistem reclama creionarea mai atentă
a ”părții antagoniste”, măcar a unuia dintre actanții
malefici ai sistemului (personaje reale sau inventate), ceea ce ar fi
dus un plus de emoție, dramatism și credibilitate peliculei. Dar
asta ar fi necesitat un scenarist cu mai multă experiență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu