Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

joi, 13 august 2015

”Neobișnuita călătorie a Serafimei”


Un nou lungmetraj de animație pentru întreaga familie, ”Neobișnuita călătorie a Serafimei”, va avea premiera în Rusia pe 27 august, anunță Biroul de informații al Sf. Sinod al B.O.Ruse. Filmul (regia: Serghei Antonov, scenariul: Timofei Veronin, Viktor Strelcenko) povestește aventurile unei fetițe care și-a pierdut părinții la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial și, ajungând într-o biserică părăsită, este ajutată de Sfântul Serafim de Sarov să descopere tainele lumii. Filmul nu este o ilustrare a vieții Cuviosului de la Diveevo, dar - susțin realizatorii - reflectă duhul acestuia.
Trailerul filmului poate fi urmarit aici: http://www.kinopoisk.ru/film/893199/video/. 
Alt trailer:



Sursa: http://www.pravmir.ru/polnometrazhnyiy-multfilm-neobyiknovennoe-puteshestvie-serafimyi-vyihodit-v-prokat-27-avgusta/

Noi linkuri de unde poate fi vizionat filmul: https://vimeo.com/144144670?ref=fb-share

https://www.youtube.com/watch?v=A2mOIuBNQy4

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cand poate fi vizionat si in Romania?

ELENA DULGHERU spunea...

Un film poate fi vizionat în sălile de cinema din România după ce este contractat/achiziționat de un distribuitor din România. Distribuitorii sunt liberi să aleagă ce vor, după cultura și inspirația lor și mai ales după inspirația lor de comercianți de vise, care nu prea îi atrage spre Est, nici spre animație. Ei sunt societăți comerciale, trăiesc din vânzări și consideră că astea nu sunt destul de comerciale pt publicul românesc. Le poate cineva dovedi contrariul? Urmărește Anim-est-ul, festivalul de animație care ar putea avea mai mulți ochi îndreptați spre acolo. Caută-i pe internet și pune-le o întrebare despre acest film, s-ar putea să le dai chiar o idee. Dacă ai succes, va trebui să te grăbești, pt că la Anim-est vor fi cel mult vreo 2 proiecții. Dar dacă filmul are succes și ia mai multe premii internaționale, s-ar putea ca distribuitorii noști să își schimbe optica.