Love building, debutul în lung-metraj al Iuliei Rugină, este o comedie de actualitate, concepută după toate rețetele succesului, așa cum puține filme autohtone, chiar și din tânăra generație, o fac. Cel mai ”americănesc” dintre producțiile 100% românești ale Noului Val, în sensul strategiei de abordare a discursului, atent focusat către nivelul de așteptare al publicului recent, filmul exploatează nostalgia tot mai acută a spectatorului după dragoste-umor-gândire pozitivă - trinom pe care nu prea-l întâlnești în cinema-ul autohton, în ciuda tinereții și efervescenței acestuia; ba mai mult, de care se pare că și tinerii noștri cineaști, și ”dinozaurii” se feresc ca de foc.
Dacă majoritatea
filmelor generației tinere readuc în prim-plan, într-un fel sau
altul, vârful rupt, bălăngănindu-se a pagubă, al molidului de
Crăciun al lui Porumboiu, sugerând monocord că ”așa e viața”
(pe Dâmbovița sau la Vaslui, evident...), iată un film care, fără
a întoarce spatele ”vieții”, aduce un suflu pozitiv,
mobilizator și optimist (chiar dacă ușor superficial), trebuincios
ca piperul într-o cinematografie care, în ciuda tinereții,
riscă să se înece în monotonie și blazare.
Era
nevoie de un suflu de creație feminin (Iulia Rugină - regizoare și
scenaristă, alături de coscenaristele Ana Agopian și Oana
Răsuceanu), care să dea tonul, cu prospețime, curaj și
profesionalism, acestei noi direcții. Tripletul feminin s-a racordat
perfect cu tripletul masculin producător, dar și creator - Dragoș
Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, trei actori
cunoscuți, fondatori ai școlii
ActoriedeFilm.ro, care a și furnizat cea mai mare parte a
distribuției. Rezultatul colaborării îl exprimă cu franchețe,
modestie și pragmatism Dragoș Bucur, cel mai cunoscut dintre
animatorii proiectului: „10
zile de filmare, 34 de actori, 50.000 euro [infim de puțin - n.n.],
3 prieteni, 1 regizoare, 3 scenariste, 83 minute de comedie de
calitate și... un vis împlinit...”.
Filmul este conceput
ca un documentar ce descrie cu umor, într-o viziune politic-corectă
europeană, o sesiune de o săptămână într-un centru de terapie
de cuplu. Centrul ”Love building”, dotat mai mult cu ”servicii”
decât cu științe taumaturgice și plasat, inspirat, într-o
stațiune de pe lacul Balotești, se ocupă mai mult de ”remodelarea
relației” în ședințe de grup, decât de suflete cu probleme
unice și insurmontabile. De aici, pe de o parte, senzația agreabilă
de tabără de vară, pe de altă parte, senzația (tonică sau
egalizatoare) a similitudinii problemelor tuturor - adică
perspectiva psihoterapeuților, cea din care și este abordat filmul.
Premisa terapeutică -
foarte contemporană -, sintetizată în subtitlul filmului
(”Dragostea nu mai e cum a fost odată ca niciodată”), este
explicată de la început de ”guru”-ul centrului, alias Dragoș
Bucur - ca de obicei, simpatic, firesc și foarte terestru: mitul
iubirii de-o viață este epuizat, ”să fim serioși!”, dar chiar
și în aceste condiții merită să faci ceva ca să salvezi... o
relație! Filmul poate fi gustat pentru onestitate și sensibilitate
la realul urban imediat, dacă acceptăm aceste premise.
Premisa scenaristică
- urmărirea a 14 cupluri în criză (dintre care 2, că tot vorbisem de corectitudine politică, de același sex) pe durata unui film de o oră și
jumătate (ceea ce înseamnă, explică Ana Agopian, în jur de 3
minute acordate fiecărui personaj, adică extrem de puțin pentru
conturarea și includerea lui în acțiune) - impunea distanțarea de
orice aprofundări psihologice, deschizând în schimb porțile
comediei de situații. O comedie care trăiește dramaturgic din
relaționarea între grupul terapeuților (”profesioniștii”),
cel al managerilor clinicii (”exploatatorii” - excelent
personajul ”Cruellei”, care ar merita dezvoltat) și cel al
pacienților (unii, veniți din curiozitate, ca în vacanță;
ofertantă ca sursă a comicului, soția nimfomană a unui ”mare
parlamentar”, venită singură, din plictiseală, care îl seduce
pe cel mai acru dintre terapeuți).
Generatorul principal
al comicului - găselniță excelentă, care ar merita mai mult
exploatată (poate, în Love building 2, care e deja anunțat!)
este vulnerabilitatea interioară pe care o ascunde fiecare din cei
trei tineri psihoterapeuți: toți trei, cu o situație maritală
incertă, mai pe românește, ”celibatari neconvinși”, au de
fapt serioase probleme de comunicare: bizarerii, timidități
întârziate, infantilisme, rupturi sentimentale nevindecate - toate
vor ieși la iveală, stârnind zâmbete și nu lacrimi, din
relaționarea cu grupul de pacienți, pacienți dintre care unii
devin, inerent și involuntar, surse de vindecare (mai mult sau mai
puțin ortodoxă) sau de adâncire a propriei crize pentru
”terapeuții amorului”.
Decență, nici o
tendință exhibiționistă (lăudabil la un astfel de subiect), umor
bun, emoții bine temperate și o atmosferă relaxată, de vacanță
- iată ingredientele acestei comedii foarte contemporane și foarte
terestre, în care actorii încearcă să se bucure și să ne bucure
de puținul care ne-a mai rămas.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu