Când cununile veșniciei se suprapun: Sfinții Brâncoveni și Cuviosul Serghie de Radonej

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 24 mai 2014

       Într-o istorie care ne traversează tot mai năvalnic și aneantizant, uităm adesea să aruncăm priviri rotitoare în aluviunile de geografii culturale ce ne înconjoară. Dar tocmai aceste baleieri ale privirii pot descoperi înrudiri nebănuite și limane salvatoare, ascunse în enclave de timp și de spirit prea puțin vizitate. 

        Observatorul vieții cultural-duhovnicești din România lui 2014 va fi uimit să descopere că marea prăznuire a 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni, pusă în valoare de Biserica Ortodoxă Română și de toată suflarea conștientă a neamului românesc, intră în corespondență, pe meleaguri vecine ale Ortodoxiei, cu o altă majoră aniversare, la fel de emblematică sub raport spiritual și național: 700 de ani de la nașterea Cuviosului Serghie de Radonej (1314-1392), un sfânt de o importanță crucială pentru formarea duhovniciei și statalității ruse medievale.

          Întemeietor al vieții monahale rusești și al Lavrei Sfintei Treimi de la Serghiev Posad, Serghie de Radonej este sfântul în jurul căruia gravitează spiritual, cultural și politic întreaga Rusie medievală. Isihast văzător cu duhul al Sfintei Treimi, slujirii și deslușirii căreia și-a dedicat întreaga viață, Cuviosul Serghie este mentorul direct și inspiratorul marelui sfânt iconar Andrei Rubliov, al cărui nume se identifică azi cu arta iconografică ortodoxă, dar și inspiratorul cneazului Dmitri Donskoi, sfântul militar care i-a învins pe tătari în răsunătoarea bătălie de la Kulikovo, contribuind decisiv la formarea suveranității statului medieval rus. 

 Există sfinţi întemeietori de cultură şi civilizaţie, ziditori de şcoli şi mănăstiri, sfinţi melozi şi cărturari, autori de canoane, sfinţi la care alergau dregătorii popoarelor pentru ajutor strategic și militar, sfinţi teologi și asceţi, făcători de minuni. Toate aceste virtuţi s-au îngemănat în personalitatea Cuviosului Serghie, supranumit de Pavel Florenski ”Îngerul păzitor al Rusiei”. A fost începător de cultură şi civilizaţie creștină, ucenicii săi au întemeiat peste patruzeci de mănăstiri; rugăciunile lui au readus la viaţă trupuri moarte şi suflete rătăcite, la el alergau mai-marii pământului, cerând ajutor împotriva urgiei năvălitorilor; pilda lui a devenit chip de urmat pentru multe generaţii de ucenici. 

Lavra Sfintei Treimi, întemeiată de el a ajuns cel mai important centru de răspândire a culturii și civilizației ortodoxe pentru întreaga țară. Concentrând ateliere de copişti, artizanat, de traduceri şi de icoane, păstrând neabătute rânduielile Cuviosului Serghie, crescând neîntrerupte generaţii de părinți duhovniceşti şi născând, peste veacuri, cea mai veche înaltă școală din Rusia – Academia Teologică din Moscova -, Lavra Sfântului Serghie a devenit, după cuvintele aceluiași Pavel Florenski, ”cetatea de scaun a culturii ruseşti, faţa Rusiei, semnul sub care s-a desfăşurat ulterior istoria rusă”.   

Însemnătatea politică a lucrării Cuviosului este vădită de influenţa sa asupra sfântului Dmitri Donskoi, care cu binecuvântarea sa a repurtat prima mare victorie a Rusiei în faţa Hoardei: este momentul istoric care a reunit toate forţele Rusiei în jurul ideii de unitate naţională. Formarea cnezatului moscovit, al doilea stat centralizat rus, după cel kievean, va fi o consecinţă a biruinței sale. Peste veacuri, Florenski conchide: ”Cu Preacuviosul Serghie începe istoria”.

Cea mai rodnică mlădiţă a Sfântului Serghie pe tărâmul armoniilor pure ale văzului, care a cucerit, prin pnevmatică frumusețe, întreaga lume, debordând hotarele confesionale și chiar religioase, este Andrei Rubliov, numărat abia în secolul XX în rândul sfinţilor, numai ”pentru pictarea icoanei Sfintei Treimi”. Crescând sub îndrumarea Cuviosului de la Radonej, tăcutul monah iconar a pătruns cu simțirea duhului său priveliştea Increatului, spre a da glas, în forme și culori, dumnezeirii de dincolo de cuvinte, rostită şi rostuită de dogmă, dar anevoie de atins cu simţirea omenească.

Aceeași formulă trinitară de lucrare preaplinită a Duhului - ascetică, culturală și social-politică - se descoperă în viața Sfântului Martir al Valahiei, Constantin Brâncoveanu. Promovând din amvonu-i voievodal o epocă de pace și înflorire culturală de anvergură europeană, care astăzi îi poartă numele, marele principe luminător și-a sfințit viața prin sacrificiul suprem - forma sângeroasă a ascezei - pentru credință și neam. Înțelepciunea sa, vădită în arta diplomației, în afirmarea identității creștine românești și integrarea ei în marea cultură europeană, este un rod al lucrării Duhului Sfânt, pe care abia acum începem să-l descoperim la adevărata-i valoare.

Puntea creată de cele două aniversări bisericești de anvergură națională, literalmente ”seculare” (sau ”epocale”), între cei doi mari sfinți și cele două civilizații creștin-răsăritene este paradigmatică pentru reînțelegerea, la început de mileniu, a sensului și destinului (istoric și supraistoric) al Ortodoxiei și al nostru, al tuturor.

[Citatele după Pavel Florenski sunt reproduse din monografia hagiografică ”Sfântul Serghie de Radonej, teologul Sfintei Treimi”, Editura Arca Învierii, 2001. Fragmente din ea pot fi citite aici.]