Recuperând istoria sacră a lumii: Onisim Colta sau Lecția privitului în lumină

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 13 iulie 2013

Onisim Colta: Cartea Facerii

Despre artistul vizual Onisim Colta se vorbește, pe nedrept, extrem de puțin. Prea rar îi vedem expozițiile prin București. Cu toate că lucrează enorm și expune adesea în țară. În special în Ardeal. În 2012, Palatele Brâncoveneşti de la Mogoșoaia i-au găzduit câteva lucrări în cadrul retrospectivei colective SEMNificații, „despre semn şi reconstrucţie arhetipală”. Dar maestrul Colta merită din plin o personală la București, într-un spațiu expozițional generos, care să-i reflecte cât mai fidel anvergura, prețiozitatea și profunzimea demersului creator.

 

Maestru incontestabil al conceptualismului sacru românesc (termen cu ambiguități, dar destul de încetățenit, pentru definirea în linii mari a unei direcții), Onisim Colta este o prezență discretă. Nu iubește gălăgia, nici impozanța, nici intelectualismul afișat al unora dintre reprezentanții curentului.

Este unul din puținii artiști ai meditației despre sacru care nu se feresc de munca asiduă, care pun pe picior de egalitate inspirația, cu înțelegerea mistică și cu osârdia fizică în fața materiei. Morala religoasă numește asta „smerenie”. De aici, probabil, armonia apollinică degajată de toate lucrările sale.

Gând despre Meteora

Maestru al formei, artistul arădean știe să se ferească de formalism. Spirit enciclopedist cum rar se întâlnește în (post)modernitatea simezelor, nu îngăduie erudiției să îi stăpânească talentul. Cu toate că arta sa sondează misterul și se hrănește, esențial și conștient, din marile mistere ale lumii și a ceea-ce-este-dincolo-de-lume, misterul și semnul religios nu sunt transformate în monedă sau în „brand comercial”. Dimpotrivă, fiecare nouă lucrare invită la o revizitare „în adâncime” și reconsiderare a acestora, prin „re-lucrarea” calofil-caligrafică a obiectului, întru re-materializarea lui osârdnică și migăloasă pe șevalet sau în materiile mai grele ale tridimensionalității – trudă îndelung elaborată, ritualică (și prin asta substanțial diferită de hiper-realismul din care își trage formal sorgintea), adevărată asceză de atelier, care te trimite cu gândul la mitul marilor geneze ale lumii, când Îngerii plăsmuiau cele cărora Domnul le-a spus „să fie!”. Reluând gestul sacru-întemeietor, cu o devoțiune ce transformă calofilia în filocalie, artistul pare că voiește să se așeze, discret și aparent impersonal, în umbra mâinii plăsmuitoare a Îngerului genezei. Acesta pare a fi sensul ascuns, „sacerdotal”, al demersului său creator.

Dar sacerdoțiul nu este niciodată strict impersonal. Căci reinvocarea fiecărui moment arhetipal al genezei și revelației, ori al timpului sacru al marilor culturi și tradiții îi descoperă de fiecare dată câte o nouă semnificație. Din Cartea deschisă a Facerii (acril pe pânză, 2009) se scurge un șuvoi de lapte sau mană, în formă de floare de crin sau de goarnă vestitoare a Cuvântului, din cărțile de rugăciuni încolțește iarbă, bisericile părăsite redescoperă privirile sfinților, Gândul către Meteora – excepțională lucrare prin grație și esențializare, dar despre câte nu putem spune asta? - reactualizează imperativul petrin din taina transfigurării „Să facem aici trei colibe”, altă Carte a Facerii revarsă fire de iarbă, vechi rulouri de pergament absorb iarba vieții, ori, desfășurându-se, o renasc...

Începutul lumii

Aceeași lumină lucidă și contrastivă, matinală – lumină revelatoare a detaliilor grafice, dar și a sensurilor - scaldă toate lucrările de șevalet, fie acestea trimițătoare la marea zestre creștină, fie la momente esențiale ale marilor culturi dinainte de Hristos, fie la instanțe paradigmatice ale omului arhetipal și ale teodiceei universale.

Cultul cărții-fără-sfârșit, al ruloului pergamentar, al stupului, al hranei harice, al ruinei în curs de renaștere configurează, din unghiuri multiple, aceeași grijă ontologică pentru recuperarea istoriei sacre a lumii – o istorie în curs de uitare, dar căreia îi aparținem de drept, o istorie în a cărei matcă înțeleptul maestru învață să trăiască plenar, pentru a ne invita și pe noi să o facem. 

Onisim Colta: Cei doisprezece

Mai multe despre Onisim Colta pe: https://www.facebook.com/OnisimColta