Simpozionul național de la Oașa „Părintele Galeriu azi”: instanțe academice și duhovnicești

Apărut (sub o formă ușor prescurtată) în Ziarul Lumina de marți 30 iulie 2013

Predica de la lac

Taberele de educație și cultură ortodoxă de la Mănăstirea Oașa au devenit de mulți ani o tradiție. Au fost inițiate acum nouăsprezece ani de părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus, duhovnicul și inspiratorul multora dintre monahii mănăstirii din inima munților Șureanu. 

Nouăsprezece ani înseamnă, practic, o generație. Un schimb de generații petrecut sub aceeași oblăduire a marilor duhovnici, veghetori la trezirea spirituală a României. Duhovnici și ucenici, durând o aceeași lucrare, în tainica desfășurare a aceluiași duh. Printre tinerii care vin azi la Oașa se află copiii ascoriștilor de acum douăzeci de ani, primii care au pus umărul la renașterea duhovnicească a țării. Am stat de vorbă cu o astfel de fată, o arădeancă poliglotă, pasionată de biologie, literatură universală și pictură, aspirantă la facultatea de medicină. Matură, energică și tobă de carte, pendulând între biserică, atelierul de icoane și salonul asistentelor medicale (a cărui școală a trecut-o deja), îți dădea senzația că, printre astfel de oameni, România e pe mîini sigure. 

 

Pavel Chirila, Cornel Ciomazga, pr Nicolae Dura, Costea Munteanu

 

Pavel Chirilă, Cornel Ciomazgă, pr Nicolae Dura

Pe mîini sigure. Aceasta a fost, finalmente, senzația produsă de întreaga Tabără „Pr. Teofil Pârâian”, desfășurată între 19 și 28 iulie la Oașa cu înalta binecuvântare a PF Patriarh Daniel și a IPS Irineu, Arhiepiscopul Albei, și dedicată anul acesta moștenirii spirituale a părintelui Constantin Galeriu. Simpozionul național, cu tema „Părintele Galeriu astăzi” a reunit o serie de personalități marcante ale culturii laice și duhovnicești românești, care au susținut conferințe și evocări ale marelui duhovnic și orator, al căror punct comun a fost dialogul: dintre știință și religie, societate și Biserică, istorie și modernitate, cult și cultură. Căci personalitatea părintelui Galeriu a fost una prin excelență a dialogului: însuflețit, harismatic, accesibil și erudit, întotdeauna luminat de harul iubirii și înțelepciunii dumnezeiești. Sub acest har al comuniunii și împăcării s-a aflat, am simțit-o cu toții – pelerini ocazionali și împătimiți ai Oașei, vorbitori și auditoriu, monahi și mireni – întregul eveniment. 

 

Grădina de legume

Lucruri, concepte și persoane care în spațiul laic par incompatibile, la Oașa, sub oblăduirea duhului părinților Teofil și Galeriu, dar, desigur, nu numai al lor, ajung să conviețuiască bine împreună. Animozități ireconciliabile în cadrul unui eveniment cultural obișnuit (fie și teologic) sunt depășite când rugăciunea și jertfelnicia își dau mâna cu spiritul cărturăresc, într-o iubire înțelegătoare, asemeni celei ce a dus la nașterea primelor academii în centrele monahale din întâiul mileniu creștin. Nu întâmplător, unul dintre patronii spirituali ai mănăstirii este Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, deschizătorul la Roma al primei școli filozofice în care s-a predat creștinismul. Inimosul și înțeleptul stareț al mănăstirii, protosinghelul Iustin, pare să împărtășească, alături de întreaga obște, dar și de tinerii ucenici studioși, același har. 

 

Același har, revărsat dimineața în ascultările tinerilor, cot la cot cu starețul și cu alți monahi, la grădina de legume sau la fâneață, după amiaza în cadrul conferințelor și al dezbaterilor de după acestea și reîmprospătat în fiece noapte cu sfintele privegheri din noua biserică de tip catacombă, după rânduială athonită. 

 

Garderoba costumelor populare

Prin osteneala lui Andrei Dârlău, doctorand în teologie și traducător, promotor pasionat al memoriei părintelui Galeriu și principalul organizator al simpozionului, a ajuns la Oașa o constelație de personalități, unele dintre ele, arhicunoscute, altele, greu de surprins pe cerul cultural al României. Mult-așteptatul IPS Serafim Joantă, unul din cei mai iubiți și căutați ierarhi oratori ai Bisericii Ortodoxe Române; veșnic tînărul și, aș spune, fericele Costion Nicolescu, eseist creștin și vorbitor neobosit la zeci de conferințe de tineret; pr. Cristian Galeriu, nepotul vrednicului de pomenire avva Constantin, păstor, ca și bunicul său, al obștii bucureștene de la Sfântul Silvestru; pr. Nicolae Dura de la Viena; pr. Petre Comșa, conferențiar pe diverse probleme ale Bisericii; părinții Vasile Gordon și Emanuel Ganciu din București, inimoși colaboratori sau ucenici (ca și mulți alți invitați) ai părintelui omagiat; pr. Florin Botezan de la Alba Iulia; Ștefan Trăușan-Matu și Costea Munteanu, universitari angajați în dialogul dintre știință și religie; doctorul Pavel Chirilă, cel mai activ și mai cunoscut promotor al medicinei și bioeticii creștine în România, fondatorul a mai multe centre de îngrijire medicală; Bogdan Georgescu și Ioana Hașu – iată-i pe vorbitorii care au dat curs invitației mănăstirii Oașa. 

  

Alături de aceștia, enigmaticul Cornel Constantin Ciomâzgă, scriitor anahoret, odinioară jurnalist de renume, retras de mai mulți ani prin lăcașuri de reculegere numai de el știute, a fost apariția cea mai surprinzătoare; discursul și prezența sa, vibrante și sapiențiale, au conferit un plus de poezie și esențializare evantaiului de alocuțiuni din lungile înserări de pe Valea Frumoasei. Sorin Dumitrescu, pictor, eseist și academician, binecunoscutul patron al Fundației și Editurii Anastasia, revenit în agora după o perioadă de discreție publică, a susținut o serie de cuvîntări animate despre simbolistica icoanei, morala comportamentului parohial și, mai ales, despre marii săi prieteni, Constantin Galeriu și Nichita Stănescu, mystagogi ai necuvintelor și Cuvântului, interlocutori-nepereche, fără de care lumea sa (după cum ne-a mărturisit), dar și a noastră este mult mai săracă. 

 

Garderoba costumelor

Dar nu vreau să-i trec cu vederea pe tinerii participanți ai taberei, cei mai mulți, cu vechi ștate la Oașa, care au fost, alături de călugări - sarea și susținătorii din umbră ai întregii manifestări. Curățatul peștelui pentru hram, plivitul legumelor, prepararea salatelor și a ciorbei de spanac, întorsul fânului la uscat, întreținerea prețioaselor costume naționale, îmbrăcate cu cinste de sărbători, dregerea cu gust a acoperămintelor capilare ale fetelor – toate aceste reflexe și ascultări se transformau, în trăirea liceenilor și studenților (îndrumați sau nu de călugări și frați), în tot atâtea momente de grație. Nici urmă de aer cazon sau demonstrativ, nici de stahanovism sau mecanicism executoriu în toate aceste gesturi, a căror ritualicitate a fost de mult interiorizată și integrată în duhul libertății și bucuriei participative. Asemeni clăcilor țărănești, toate aceste trude deveneau tot atâtea momente de întâlnire, rafinând timpul muncii cu cel al taifasului, convorbirii de taină, sfătuirii duhovnicești... Nici o formulă a limbajului catehetic de lemn, de care te împiedici pe blogurile de profil sau în parohiile de cartier. Parcă niciodată n-am descoperit la tineri atâta tinerețe și maturitate a trăirii creștine. 

 

Era uimitor cum aceiași tineri, după ce și-au exersat abilitățile gospodărești, făceau față după amiază la cele mai grele provocări ale ”greilor”. Niciodată, parcă, ”întrebările de Sfinx”, rostite de Sorin Dumitrescu, nu și-au aflat atâtea răspunsuri avizate... chiar dacă rafinatul hermeneut refuza, programatic și capricios, să-și încline fruntea în fața deslușirilor spontane ale novicilor. Bucuria întâlnirii și a dialogului rămânea, totuși, de ambele părți. Ceea ce nu s-ar fi întâmplat, probabil, într-o cetate mundană. 

 

Cetăți mundane și nemundane. Rostirile și dialogurile lor. Discrete, explozive, tăcute. La fel de lucrătoare în discreție și tăcere, ca și în rostire. Tăcerile zâmbitoare și privirile străluminate ale monahilor și părinților locului, ocrotindu-ne discret timpul sacru al întâlnirii, dar atât de rar cristalizate în cuvânt. Discreția oblăduitoare a părinților Iustin și Pantelimon, ori a vajnicului frate Moise, vorbitori redutabili la atâtea conferințe pentru tineret, retrași acum în umbră pentru a da cuvânt vorbitorilor cetății mundane. Cuvintele pline de pătrundere, rostite spontan, în afara programului de alocuțiuni, ale părinților Iona și Marcel Hancheș, doi anahoreți luminați, rupți de rețeaua comunicațiilor virtuale, dar la curent cu toate problemele lumii și mai ales cu întrebările noastre nerostite, ale celor veniți pentru a asculta, a se hrăni, a înțelege, a se schimba. Pe un drum al Schimbărilor la Față, cu tot atâtea instanțe câte nedumeriri-dumiriri, înfrângeri și învieri. 

Fotografii de Elena Dulgheru