”Urma pașilor Tăi...“ și pe urmele Olgăi Greceanu

Cronică de teatru apărută în pagina de Cultură a Ziarului Lumina de sâmbătă 26 aprilie 2014

Un nou gen, al teatrului creștin sau confesional, a început să se cristalizeze în spațiile ortodoxe ex-comuniste. Considerabil mai ieftin ca filmul, produsul teatral era firesc să beneficieze primul de libertatea de exprimare religioasă, câștigată în urmă cu două decenii și ceva și pe care riscăm acum să o pierdem... Continuând tradiția marii literaturi de meditație existențial-religioasă ori pe cea a misteriilor medievale de inspirație biblică sau hagiografică, spectacolul de teatru creștin rămâne, totuși, o prezență extrem de discretă în România. Mult mai bine l-a valorificat Rusia, care a reușit să întemeieze aproape în fiecare centru cultural studiouri de teatru ortodox profesioniste sau de amatori și să-i dedice și festivaluri, concentrând tot atâtea momente de efuziune ale spiritului popular și creștin.  

În România fenomentul este mai firav; totuși, de ani buni, măcar în preajma Sfintelor Sărbători, posturile naționale de radio sau de televiziune, câte un studio teatral sau vreun grup de artiști independenți prezintă ”câte ceva”: selecții de poezie creștină, dramatizări după fragmente din Evanghelie ori după (puțin cunoscute) texte religioase ale clasicilor literaturii, rareori un material dramaturgic inedit. Fenomenul fiind atât de timid promovat și atât de puțin mediatizat (practic, cronicile acestor spectacole lipsesc cu desâvârșire), impresia - întreținută și de producători - este aceea de veșnic pionierat... 

 

În preajma Crăciunului din 2013, Aula Bibliotecii Naționale din București a prezentat monospectacolul ”Diaconița Olimpiada” produs de Compania teatrală ”Zona” după corespondența din exil a Sfântului Ioan Gură de Aur, în regia lui Marian Popescu și interpretarea Anei Calciu, spectacol preluat și difuzat abundent în această primăvară de Televiziunea ”Trinitas”. 

Tot în postul Sfintelor Paști, pe 9 și 17 aprilie Centrul Cultural al Municipiului București (ARCUB) a prezentat spectacolul de teatru ”Urma pașilor Tăi...“, o adaptare după jurnalul de călătorie în Țara Sfântă al Olgăi Greceanu, ”Pe urma pașilor Tăi, Iisuse...” 

 

Producție independentă, spectacolul este o avanpremieră, adică, după cuvintele regizoarei Eliza Bercu, actriță și coordonator de programe la ARCUB -, se află ”în perioada de testare la public”, nefiind încă inclus în repertoriul Centrului cultural bucureștean.

Spectacolul are în primul rând meritul de a aduce în prim plan, adică în circuitul de valori creștine de azi, remarcabilul text de meditație la Patimile Domnului al pictoriței interbelice Olga Greceanu, scris prin 1933 cu ocazia unui pelerinaj la Locurile Sfinte, dar redescoperit și publicat abia în 2008, de Iuliana Mateescu la Editura Idaco. 

 

Textul venerabilei pictorițe alternează filele jurnalului de pelerin, plin de observații atente și avizate, cu cele ale meditației moral-religioase pe tema Patimilor. Preluat de punerea în scenă a Elizei Bercu în fragmente practic nemodificate, monologul Olgăi Greceanu este descompus într-o polifonie de voci - șapte: șase femei și un bărbat -, imaginând șapte personaje sau șapte ipostaze ale artistei pelerine, care preiau și reverberează în variațiuni emoționale vag nuanțate monodia sacră a aceleiași mari emoții mistice: descoperirea realității sensibile a trecerii Mântuitorului pe pământ. 

 

Cei șapte actori, în marea lor majoritate, tineri, dar cu un portofoliu bogat - Liliana Pană, Afrodita Androne, Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Maria Radu, Ana Maria Bercu şi Eliza Bercu - provin de pe scenele bucureștene (în special a Teatrului Național și a Teatrului Mic), de unde unitatea modului de construcție a personajelor, a căror sensibilitate la mister, extrovertită și copilăresc de spontană, dă prospețime și o anumită lejeritate spectacolului. Emoția mistică este exprimată mai mult prin explozie afectivă imediată, sonoră, decât prin tăcere. 

 

O coregrafie atent concepută a mișcărilor scenice geometrizează un spațiu abstract, al cărui unic element decorativ este o mică plantă de ghiveci, pe post de sicomor biblic. Veșmintele de in alb ori de culoarea nisipului, extrase din garderobele de vară de ultimă oră (unul singur e negru, simetrizând raportul 6:1 al genurilor), veșminte urbane, dar totuși, atemporale, sugerează spațiul deșertic al dramei christice, cel de azi, ca și cel de-acum două mii de ani. 

 

Destinat publicului care a primit revelația evanghelică, spectacolul adâncește și materializează locurile emoționale preexistente în bagajul cultural creștin, nepotențând producerea altora noi. Adică are un target bine definit. Dar și aceste locuri emoționale trebuie exersate: este primul pas al demuzeificării culturii confesionale, pas început în epoca interbelică, curmat brutal de tăvălugul ateu și aflat acum în timidă dezmorțire. Avem, cu toții, multe de făcut, pentru ca acești pași să poată continua, spre a conflua, dialogic și creativ, și cu restul agorei. 

 

Mulțumiri graficianului Ioan Cuciurcă, pentru excelentele fotografii realizate în timpul spectacolului, puse la dispoziție.