Zilele Filmului Georgian la București: Puține, dar bune. Și neglobalizabile

Apărut în Revista FILM a Uniunii Cineaștilor din România, nr. 3 / 2014 (p. 70-71)

Kahi Kavsadze în rolul titular din filmul-portret Va fi un teatru acolo, sus?

Rare sunt întâlnirile noastre cu filmul gruzin, dar nu-mi aduc aminte ca acestea să fi produs vreodată dezamăgiri. Totuși, acesta se impune cu timiditate în România, astfel că Zilele Filmului Georgian desfășurate între 26-28 mai 2014, cu concursul UCIN, la București, sunt prima manifestare de acest fel inițiată de Ambasada Georgiei în țara noastră. În schimb, selecția de filme, de dată recentă și foarte recentă, impuse în festivaluri sau aflate aproape la primul contact cu publicul internațional, a meritat toată atenția. 

Trei scurt-metraje realizate, între 2012-2013, de cineaști foarte tineri (Înapoi la copilărie / Back to Childhood, r. Giorgi Abashishvili; M-a iubit un bărbat / One man loved me, 2013, r. Ana Urushadze; respectiv Cuibul / Nest de Tornike Bziava, regizor cu mai multe scurt-metraje premiate) - dovedesc un simț al frumosului, o sensibilitate și o știință de a privi oamenii empatic (iar nu apatic), care la noi și prin părți mai ”evoluate” ale Europei s-au cam epuizat... 

 

Cadru din Va fi un teatru acolo, sus? de Nana Janelidze

Memorabile rămân în special cele două lung-metraje: emoționantul road-movie de război Celălalt mal / The other bank (2009) de George Ovashvili, un fulminant debut, cu nu mai puțin de 27 de premii internaționale (mai toate pentru regie, cel mai bun film și cel mai bun rol principal) și drama satirică socială Keep smiling a regizoarei și scenaristei Rusudan Chkonia, tot un debut premiat, propunerea Georgiei pentru Oscar în 2013. La fel de impresionant este documentarul biografic de mediu-metraj Va fi un teatru acolo, Sus?! / Will there be a theatre up there?! (2011) al talentatei documentariste Nana Janelidze, fostă studentă a lui Tenghiz Abuladze și coscenaristă a acestuia la filmul Căința. 

 

Închipuite sau reale, toate trei sunt povești în care viața personală se împletește nervos și ineluctabil cu cea a istoriei; această încleștare dureroasă dintre idealul uman și realitatea istoriei, din care demnitatea iese, până la urmă și cu orice preț, învingătoare, s-a impus ca unul din determinanții majori ai excelenței artistice a cinematografiei georgiene, o cinematografie în care chipul uman își păstrează toată noblețea, profunzimea și vitalitatea.

Cadru din Celălalt mal de George Ovashvili

Celălalt mal este povestea lui Tedo, un băiat de 12 ani, refugiat din Abhazia la Tbilisi, împreună cu mama sa, în momentul războiului. În timp ce mama sa își petrece vremea, de voie-de nevoie, cu un amant (cea mai simplă soluție de integrare în peisaj), Tedo supraviețuiește din furtișaguri mărunte, pe care le întreprinde cu alți copii ai străzii, până când se hotărăște să se întoarcă acasă în Abhazia ca să-și recupereze tatăl. De aici începe odiseea micului voiajor, plecat singur spre Tkvarceli, orașul natal din ținutul devastat și devenit ostil; ai zice că toate handicapurile îl vor ține departe de izbândă: e sașiu, sărac lipit și pe deasupra nu știe nici rusa (limba internațională a zonei), nici abhaza, limba cuceritorilor micului teritoriu separatist, în care încă plutesc în aer barbaria și hazardul războiului. Tedo nu are de partea sa decât curajul celui ce nu mai are nimic de pierdut, o inimă mare și rețeta (cumpărată pe 10 Lari de la camaradul său interlop) de a se da surdomut pentru a se proteja de furiile naționaliste abhaze. Personajul, interpretat de Tedo Bekhauri, are obstinația tragică a protagonistului din Du-te și vezi (capodopera lui Elem Klimov), candoarea inocentă a puștiului orb din Culoarea paradisului lui Majid Majidi și forța filantropică a eroilor din saga afghană The Kite Runner / Vânătorul de zmeie (r. Marc Forster, după Khaled Hosseini). Aceste trei mari repere, după ce îl conduc pe erou spre ruinele orașului natal, îl smulg din pământul disperării (căci voiajul lui Tedo nu-și atinge scopul) prin forța extatică a dansului luptătorilor din final - cel mai elevat numitor comun al etniilor caucaziene și singurul care îi dă puterea de a transforma moral orice înfrângere în biruință. 

 

Cadru din Keep smiling de Rusudan Chkonia

Dacă Celălalt mal (în original: Gagma napiri) vorbește despre demnitate la masculin, Keep smiling, atât prin auctorialitate, cât și tematic este un discurs asupra demnității prin excelență feminin. Filmul, al cărui titlu e inspirat de celebrul single Baby, keep smiling (Lou Bega, 1999), derulează poveștile a zece femei georgiene participante la un concurs de frumusețe dedicat mamelor, al cărui premiu este un apartament și o sumă mare de bani. Filmul urmărește discrepanța stridentă dintre dramele de viață ale tinerelor femei, majoritatea, paupere și cu mulți copii, luptând pe viață și pe moarte pentru marele premiu, și cinismul organizatorilor, care le exploatează fără scrupule, pentru a-și vinde cât mai bine spectacolul televizat, ambalat în spoială patriotardă, al premierii ”Celei mai bune mame”. Filmul respiră aerul neorealismului, cu toată polemica față de glamour-ul societății de consum de tip american, în ale cărei ritmuri participantele sunt forțate să danseze (și, până la urmă, reușesc), dar o face în modul cel mai sincer și socialmente justificat, situația Georgiei anilor '90, în care se desfășoară acțiunea, fiind foarte apropiată (în privința discrepanțelor economice și a dezorientării) de cea a Italiei postbelice. 

 

Documentarul biografic de autor al Nanei Janelidze Va fi un teatru acolo, Sus?, dedicat harismaticului actor Kahi Kavsadze, ne poartă atât prin culisele vieții artistice a Gruziei de altădată, cât și prin cele ale Imperiului Roșu, ale cărui dramatice paradoxuri talentata regizoare le pune în scenă în decoruri de o expresivitate simbolică tulburătoare. La cei 76 de ani ai săi, actorul georgian impus de legendare pelicule sovietice (ca Soarele alb al pustiului, Copacul dorinței și Căința), de cele mai importante montări ale Teatrului Rustaveli din Tbilisi, ca și de rolul titular în Viața lui Don Quijote și a lui Sancho (Gruzia-Film, 1988), oferă câteva recitaluri de mare virtuozitate, în care episoade ale istoriei naționale și personale răsar din neantul scenei, animate de cele mai variate expresii: de la tragi-comicul lui Don Quijote, la virilitatea solară a cântului popular georgian, până la fizionomia netrucată a omului în istorie. Piperul poveștii este adus de biografia neobișnuită a protagonistului: provenit dintr-o veche familie de muzicieni, Kahi Kavsadze se poate lăuda cu faptul că bunicul său a fost întemeietorul primului ansamblu folcloric din Gruzia, avându-l în cadrul corului pe Stalin, cu care fusese coleg de seminar, astfel că ”marele conducător al popoarelor” i-a purtat bătrânului Kavsadze un constant sentiment de respect și admirație - ceea ce n-a schimbat, desigur, destinele Republicii Socialiste Gruzine, dar a ameliorat, la un moment dat, soarta familiei de muzicieni. Dintr-o astfel de perspectivă, Kahi Kavsadze deapănă momente inedite din istoria stalinismului în Gruzia și din Cel de-al doilea război mondial, la care membrii familiei sale au participat nemijlocit. Toate acestea se desfășoară în cadrul unui one-man-show, în care clasicitatea marelui teatru european, majestatea ethosului popular și personalitatea harismatică a actorului reactualizează sacralitatea actului scenic - idee puțin sustenabilă azi, dar pe care Kavsadze o impune firesc, odată cu întrebarea - de fapt, un imperativ adresat lui Dumnezeu - care dă titlul filmului. 

 

"Puține, dar bune” - acesta ar putea fi brandul cinematografului georgian (inclusiv al celui din perioada sovietică), un cinema pe cât de cosmopolit, pe atât de național, pe cât de euroatlantic, pe atât de eurasiatic, pe cât de flexibil și viguros în modernitatea sa, pe atât de pătruns de ancestral. Doar un model antropologic de o rară noblețe poate cuprinde armonios acest vast câmp al conștiinței și valorilor, spre a le sintetiza în opere de o inepuizabilă bogăție. ”Multum in parvo” - iată sintagma pitagoreică ce exprimă vitalitatea, așadar rezistența la globalizare a mirabilei Sakartvelo (numele străvechi al țării nord-caucaziene), inclusiv în ipostazele ei cinematografice. 

Vedeți și cronica la filmul ”Celălalt mal”:  ”Celălalt mal” sau eroismul copiilor