TOALETĂRILE ABUZIVE, ATAC LA CALITATEA AERULUI ȘI LA MICROCLIMATUL MARILOR ORAȘE

Pom sănătos mutilat integral, fără

 șanse de înverizre în astă primăvară

Copaci sănătoși tăiați de la rădăcină, alții amputați cu sadism, cu crengi groase retezate de la baza trunchiului: nici un gospodar sau pomicultor nu ar face asta! Vedem peste tot, în ultima vreme, acest asalt criminal asupra unicei surse de oxigen din mediul nostru poluat. Si a unicei surse de umbră sănătoasă în tot mai irespirabilele veri citadine. 

Si sîntem destul de proști ca să credem gogoașa furnizată de primării, cum că acest carnagiu ar fi cea mai revoluționară metodă de regenerare a arborilor. Care regenerare? Nu tăind crengi sănătoase de la rădăcină se face regenerarea copacilor: orice gospodar și pomicultor taie crengile cînd sînt prea dese, iar nu cînd coroanele sînt răsfirate armonios, iar de la rădăcină nu taie decît crengile bolnave.

Am văzut că mulți oameni cred această prostie, bucurîndu-se tîmp că au fost scăpați de pericolul ca firavele crenguțe să le spargă prețioasa țeastă...  

De ca și cum un arbore falnic, odată ciopîrțit, își va recăpăta cîndva armonia de simetrii naturale după ce a intrat drujba în el. Va crește, pînă la urmă, dar cu greu, peste mai multe sezoane, și nu va mai atinge niciodată frumusețea și amploarea pe care a avut-o. 

E plin Bucureștiul, de la Șosea și pînă spre periferie, de arbori odinioară măreți, transformați, fără să fi avut vreo vină, în cioturi, de ca și cum ar fi fost rași de bombardament. Sîntem, cumva, în război și nu știm? Cine e agresorul? Care e interesul Administrației Domeniului Public să lase Bucureștiul fără aer curat și fără umbră, vară de vară, cînd verile sînt tot mai toride? Tocmai acum, cînd creșterea calitatății aerului a fost numită obiectiv prioritar pentru bucureșteni? Sau nu e decît o ipocrizie electorală? 

Aici pînă pe 18.02.2020 a fost un dud falnic, bătrîn de 

peste 50 de ani. Trunchiul arată că era sănătos. 

Același lucru se întîmplă în orașele de provincie din toată țara. Am văzut, am fotografiat, mi-au spus și alții.

Cel mai recent caz de carnagiu arboricol l-am întîlnit pe 18 februarie 2020, într-un părculeț modest de pe Bulevardul Basarabia 100, vis a vis de intrarea principală în Stadionul National din București. Rumegușul proaspăt din jurul copacilor ciopîrțiti sau puși la pămînt arăta că măcelul fusese foarte recent. Sub privirile indolente ale locatarilor, haimanalelor de cartier și ale vînzătorilor ambulanți. 

Trunchiul gros, tăiat de la rădăcină (îl vedeți în poză) este al unui dud majestuos, sănătos, sub a cărui umbră m-am odihnit adesea, cu o coroană care putea adăposti de soare și ploaie toți copiii și pensionarii din zonă. Imi era foarte drag. Nici sub ploile torențiale nu te uda sub el! M-a salvat de mai multe ori. Acest dud nu spărsele cu crengile sale nici o mașină, nu supărase pe nimeni, nici putred nu era... spre deosebire de cei care l-au tăiat și cei care i-au privit sfîrșitul fără să zică nici pîs. 

După cele povestite de locatarii din jur, carnagiul a fost ”oficial” și nu s-a făcut la cererea locatarilor, ci prin samavolnicia Primăriei, adică a ADP, care taie și spînzură după bunul plac și fără să consulte cetățenii spațiul verde tot mai firav al Bucureștiului, fără nici o abilitare ecologist-dentrologică. Cîți specialisti în pomicultură, ecologie și calitatea aerului folosesc primăriile pentru a comite aceste tăieri? Oare prin tăieri de copaci sănătoși, în locul cărora nu se plantează nimic (sînt numeroase cazuri de acest fel!) și prin ciopîrțirea crengilor mari, cu frunziș bogat, dătătoare de umbră și oxigen, vor să asigure Primăria și ADP aerul curat al Bucureștiului? 

Priviți și pomul sănătos, mutilat integral prin tăierea completă a tuturor celor trei ramuri, transformate în cioturi. Cum și în cît timp se va regenera acest pom, dacă la primăvară, care stă să înceapă, nu va avea nici o crenguță cu muguri din care să crească frunze - unica sa sursă de hrană prin fotosinteză? Se știe că mugurii se formează în ultima parte a iernii și doar pe crengile subtiri, secundare și terțiare, emergente dintr-o ramură groasă, iar pentru creșterea noilor crengi și crenguțe e nevoie de multe luni, deci este cert că în această primăvară acest pom ciopîrțit nu va avea plămîni, deci multă vreme nu va avea cu ce să se hrănească. De unde își va lua seva pentru a genera noi crengi, dacă nici o frunză nu va avea? Ii vor trebui cel puțin două sezoane pentru a începe, timid, să se refacă. Dar ce plămîni vom avea noi, dacă plămînii arborilor îi amputăm cu atîta cruzime? 

De fapt, măcelarii... adică edilii s-au năpustit asupra întregului părculeț din Bd. Basarabia 100, părculeț și așa pirpiriu, care făcea față cu greu prafului verii și poluării rutiere a bulevardului. Unde nu au tăiat de la rădăcină, au ciopîrțit cum au știut ei mai urît: crengi zvelte, subțiri, sănătoase, fără pericol de prăbușire, ce asigurau, pînă anul trecut, perdeaua de umbră de care avem cu toții atîta nevoie. Nu o vom mai avea. De ce să distrugi alveolele unui plămîn?

Era acest pom subtiratec o amenintare?

Sau... are și alte scopuri acest carnagiu dendricol, numit eufemistic ”toaletare”? 

Situl specializat Stop5GRomania, într-un articol bine documentat, intitulat ”To BE or not to BREATHE”, arată că frecvențele radio de ordinul 5G afectează grav fondul arboricol, distrugînd efectiv frunzele copacilor. Aceasta s-a observat în multe locuri în care s-au instalat astfel de antene. Expunerea îndelungată la aceste radiații scade viteza de creștere a vegetației și duce la apariția anomaliilor morfologice, scăzînd durata de viață a generațiilor următoare de plante, se stipulează în articol. Articolul citează o serie de studii foarte serioase, publicate în reviste de specialitate, care demonstrează influența nocivă a radiațiilor de tip 5G asupra vegetației. 

Pe de altă parte, frunzișul dens constituie un bruiaj pentru undele nanometrice, pentru că absoarbe o parte din ele. Astfel că, pentru ca antenele 5G să poată comunica ideal cu fiecare utilizator, fără atenuări sau pierderi de semnal, corporațiile de telecomunicații se pare că au impus autorităților tăierea arborilor cu coroane bogate sau o toaletare excesivă a acestora, iar autoritățile se jenează să spună asta poporului. 

Un deputat din Marea Britanie a acuzat guvernul țării sale de neglijență față de mediu, după ce s-a dezvăluit că arborii Regatului Unit erau tăiați pentru îmbunătățirea semnalul rețelei 5G, citează același articol http://stop5gromania.ro/to-be-or-not-to-breathe/?”

In condițiile acestui măcel organizat al naturii verzi ce ne înconjoară, lupta împotriva încălzirii climatice, atît de trîmbițată la nivel mondial, dar și la noi, este demagogie pură.

”Inălțarea” de Larisa Șepitko, joi 20 februarie, h. 18, la Dalles

Inalțarea (Восхождение), r. Larisa Șepitko, scn. Larisa Șepitko și Iuri Klepikov (după povestirea ”Sotnikov” de Vasili Bîkov). Prod. Mosfilm, 1976, 111 min. 

Dramă psihologică de război pe tema sacrificiului și a trădării, conturată discret în termenii parabolei creștine. Cu Boris Plotnikov (Sotnikov), Vladimir Gostiuhin (Rîbak), Anatoli Solonițîn (anchetatorul). 

Laureat cu Ursul de Aur, Premiul FIPRESCI și Premiul cinelcuburilor catolice OSIC la Festivalul de la Berlin -1977; premiul Festivalului de la Riga – Marele Premiu al Uniunii Cineaștilor; alte premii naționale și internaționale. Premiat la retrospectivele internaționale de la Berlin în 1990 și în 2010.

In iarna grea a anului 1942, în Bielorusia ocupată de fasciști, doi partizani, Rîbak și Sotnikov, pleacă într-un sat în căutare de hrană pentru detașamentul lor. Satul e ocupat de nemți, iar sătenii, obligați să lucreze pentru aceștia. Cei doi ajung la starostele satului, un bătrîn credincios, pe care Sotnikov e cît pe ce să-l împuște, revoltat că acesta suportă pasiv ocupația germană, și căruia Rîbak îi rechiziționează o oaie. În drumul înapoi, cei doi sînt surprinși de nemți, cu care poartă un schimb de focuri, în urma căruia Sotnikov ucide un soldat german și  e rănit la picior. Rîbak îl transportă cu greu la o casă din sat, în care cei doi partizani epuizați de oboseală și ger găsesc trei copii mici, care își așteaptă mama, o femeie singură, plecată în sat la muncă. Sosirea mamei e urmată aproape imediat de apariția unei patrule germane, aflată în căutarea ucigașilor soldatului german. Cei doi și mama copiilor sînt arestați. Sotnikov și Rîbak sînt anchetați de un rus, fost profesor de muzică, devenit membru al poliției germane. Comportarea celor doi în timpul anchetei este radical diferită: Sotnikov îl sfidează deschis pe anchetator, refuzînd să dea orice declarație, și este torturat (torționarii direcți fiind, de asemeni, ruși). Rîbak divulgă o mulțime de informații generale despre detașamentul lor (nu însă și numele camaradului său) și, de frică, este gata să colaboreze, cerînd să intre în serviciul poliției germane. Urmează o noapte de mare tensiune dramatică, în care cei doi camarazi întemnițați se confruntă direct în privința opțiunilor lor, fiecare încercînd să-și justifice adevărul său propriu. Cu toate că Sotnikov agonizează în urma arsurilor grave primite în timpul torturii, el își domină moral camaradul trădător, invocînd demnitatea și răspunderea de soldat, în timp ce aceste din urmă caută prin orice tertip să-și justifice dorința de a trăi, care ascunde, de fapt, frica atavică de moarte. In beciul-temniță mai sînt aruncați mama celor trei copii, starostele satului (ambii, acuzați de colaborare cu partizanii)  și o fetiță evreică, condamnată la moarte pentru că refuzase să îi divulge pe cei care o adăpostiseră. Conflictul de principii dintre condamnați este domolit de mamă, care le reproșează disperată ambilor că, din cauza lor, copiii ei vor rămîne pe drumuri. Camera, atentă la prim-planuri, dezvăluie trăiri de o intensitate, adîncime morală și putere de sugestie cum rar întîlnim în cinema, susținută de o echipă actoricească dăruită trup și suflet filmului. 
A doua zi dimineață cei cinci sînt duși spre eșafod, însă teatrul confruntărilor morale se intensifică. Sotnikov încearcă să îl convingă de comandantul german să o elibereze pe mamă, luîndu-și asupra sa toată vina și pledînd pentru nevinovăția femeii, însă zadarnic. Rîbac, dimpotrivă, insistă cu disperare să fie primit în poliția Marelui Reich și este, pînă la urmă, primit. Lui îi revine sarcina să ajute la spînzurarea a camarazilor săi. La execuție este forțat să asiste tot satul. Un băiețel cu o căciulă militară cu steaua roșie desprinsă îl privește insistent pe Sotnikov, chiar cînd acestuia i se pune ștreangul de gît, și acesta îi zîmbește. Abia după execuție Rîbak realizează ce a făcut, e cuprins de disperare și încearcă de două ori să se spînzure în WC-ul poliției, dar nu reușește. In drum spre noii săi șefi, Rîbak, rămas singur în curte, urlă de disperare. 



Mai multe informații despre curs, pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica/capodopere-ale-filmului-rus/
Bilete și înscrieri, pe situl Universității Dalles: https://www.dalles.ro

”Filip cel bun” de Dan Pița, joi 13 februarie la Universitatea I. Dalles

Scenariul: Constantin Stoiciu. Imaginea: Florin Mihăilescu. Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, George Constantin, George Mihăiță, Marin Moraru. Durata: 90 min. Film de actualitate, meditație pe tema conflictului între generații și a integrării tineretului în societatea socialistă, în a cărei ideologie nu e tentat să mai creadă. Filmul exploatează o tensiune de mentalități: cea dintre tineretul neangajat politic și dezorientat, și o generație adultă care a supraviețuit ”obsedantului deceniu” și, de voie, de nevoie, continuă să își asume comandamentele epocii. Accentele de free cinema lasă în umbră calofilismul binecunoscut al regizorului, pe care îl regăsim, cît de cît, în decorurile aristocratic-obosite ale locuințelor (apartamentul părinților lui Filip, chiar și garsoniera închiriată de iubita acestuia, casa lui Anghelescu), fără ca acestea - în primele două cazuri - să fie puse în legătură, însă, cu profilul rural-scăpătat sau proletar al personajelor, și fără ca elementul scenografic să joace un rol important, ca în alte filme ale lui Pița. Nu întîmplător, povestea filmului rimează destul de bine cu cea din ”Diminețile unui băiat cuminte” (regia: Andrei Blaier, 1967, cu Dan Nuțu în rolul principal), scrisă de același scenarist, film care s-a bucurat în epocă de un succes similar. Proiecție comentată, în cadrul cursului de cultură și educatie cinematografica ”Dan Pița între estetic, politic și metafizic”.  Bilete și înscrieri, pe situl Universității Dalles: https://www.dalles.ro

”Intoarcerea din iad” de Nicolae Margineanu - joi 6 februarie, la Univ. Ioan I. Dalles

De la 18.00. 

In cadrul cursului de cultură și educatie cinematografica ”Responsabilitate istorică și adevăr în filmele lui Nicolae Mărgineanu”, vă invităm la proiecția comentată a filmului ”Intoarcerea din iad” (1983). Dramă de epocă, film de dragoste și război. 

100 minute. Regia, scenariul: Nicolae Mărgineanu. Cu: Constantin Branzea, Maria Ploae, Remus Mărginean, Ana Ciontea.

Pagina eveniment:

https://www.facebook.com/events/188354852248115/
Bilete pe: https://www.dalles.ro/

PRELATI CATOLICI ÎN CIRCUL SUBCULTIRII MEDIATICE

Haina îl mărturisește pe om. Iar veșmîntul unui prelat poartă pe el chipurile sau simbolurile celor pe care acesta îi slujeste si cărora li se închină.  Slujitorii altarelor se mișcă nu doar printre simboluri ale sacrului, ci si prin formațiuni ale mentalului colectiv, cu care trebuie să se confrunte. Dar vai dacă acestea le amprentează și trupul social, adică veșmintele!  

O fotografie rătăcită pe net, postată special ca să provoace, surprinzînd niște veșminte tot spre provocare ieftină. Noile veșminte ale ierarhilor catolici, brodate cu elefănței  colorați, clowni și alte desene pentru copii, dar mai ales cu clowni, surprinse într-o fotografie scăpată pe internet, par un accident mediatic, căruia nu ar trebui să-i dăm prea mare insemnătate. Psihologic vorbind, cînd toată lumea rîde de tine, cea mai bună armă de autoapărare poate că ar fi să rîzi si tu, adoptînd același cod al autoironiei. Sau poate că e cea mai proastă. Psihanalitic vorbind, este, totuși, mărturisirea unei înfrîngeri, care va fi foarte greu de remediat de acum încolo, dacă ți-ai asumat-o chiar la nivelul veșmîntului, deci ai inclus-o în corpul tău social. 

Această nouă gălușcă de mei otrăvit, înghițită de dragul cîștigării bunăvoinței unui public tot mai antireligios - un cîștig inutil -, îmi aduce aminte de o altă bălăcire recentă a clerului catolic în ludicul spectacolului populist. E vorba de un spectacol al trupei de dansatori travestiți „Aqua Circus”, organizat în cinstea Papei Francisc la Vatican pe 8 ianuarie 2020, spectacol care ar fi fost cu totul trecut cu vederea, dacă n-ar fi fost surprins de o obscură inregistrare video. Neprofesionistă, dar nici nu e nevoie de mai mult. Nu l-ați văzut?  E în linkul înregistrării cu titlul: Pope participates in circus act during general audience. 

Nu-i nici un spectacol simbolistico-ezoteric, ca cel de la inaugurarea tunelului Elvețian sau alte show-uri politico-mistice sofisticate, ci circ ieftin, impus înalților prelați, probabil, de vreun director de imagine lipsit de gust, dar zelos, spre onorarea unui populism și mai ieftin. Si inutil, căci nici nu umilește, nici nu onorează pe nimeni mai mult decît au umilit sau au onorat alte scamatorii de acest fel. Se vede că înalții prelați fac eforturi vizibile în timpul spectacolului cu saltimbanci să nu strîmbe din nas la atîta prost gust. 

Desigur că asemenea atitudini dau apă la moară exclusiv la comentarii critice, dintre care multe își păstrează maturitatea.
Citez de pe grupul FB ”Preoți Slujitori”: ”Probabil sunt noile "epitrahile", pentru "noile situații"... de circ... din Franța, unde Biserica Catolică elimină cuvintele "MAMA" și "TATA" de pe certificatele de botez pentru a se adapta "situațiilor noi". Facem haz de necaz, dar este un circ duhovnicesc pe care unii dintre mai marii Bisericii Catolice țin să-l susțină cu fiecare ocazie pentru a fi în pas cu lumea. Dureros pentru credincioși și pentru mulți dintre preoții lor, care sunt foarte implicați în societate și cu mult bun simț!” (23 ianuarie 2020).

”Andrei Rubliov” - joi, 30 ianuarie, de la 18, la Dalles

Regia: Andrei Tarkovski. Scenariul: Andrei Tarkovski si Andrei Mihalkov-Koncealovski, Mosfilm, 1966, 165 min., film istoric și religios, meditație despre condiția artistului în societate și în fața lui Dumnezeu.

Proiecție comentată, în cadrul cursului de cultură și educatie prin cinema, ”Capodopere ale filmului rus”. 

”Fără a asalta taina sfinţeniei, ale cărei intimităţi îi rămân obscure artistului secolului XX, Tarkovski e interesat de căutările monahului Andrei. Ucenic al stareţului Serghie de Radonej, pustnicul văzător cu duhul al tainelor Sfintei Treimi, Cuviosul Andrei ştie că “numai prin rugăciune sufletul poate trece de la cele văzute la nevăzute”. Dar urcuşul spre cele ale Duhului se produce lent, după cufundarea în iadul disperării şi parcurgerea răbdătoare a căii calvarului” (Elena Dulgheru, Scara raiului în cinema, Arca Invierii, 2011).

Pagina eveniment: https://www.facebook.com/events/169345861042270/

Bilete, la sediul Universității Dalles. 

”Duhul aurului” - joi, 23 ianuarie, la Dalles

Regia: Dan Pița și Mircea Veroiu (1974). Scenariul: Dan Pița, după povestirile lui Ion Agârbiceanu Vâlva băilor și Lada, 88 min. Dramă social-psihologică despre patima aurului într-o localitate minieră din Apuseni. Cu: Leopoldina Bălănuţă, Ernest Maftei, Eliza Petrăchescu. A doua parte a dipticului transilvan al celor doi mari regizori.
1974 – ACIN – Premiile pentru regie, imagine, interpretare feminină (Eliza Petrăchescu), muzică și montaj
1975 – Bergamo – Premiul special al juriului

Este într-adevăr doar despre patima aurului filmul acesta, așa cum indică cele mai multe dicționare grăbite și situri de cinema? Sau e mai mult decît atît?...

”După un timp, cei doi regizori au repetat gestul inițial, ecranizând alte două povestiri ale scriitorului Ion Agârbiceanu – „Vâlva băilor” și „Lada” – în filmul Duhul aurului , prezentat pe ecrane în octombrie 1974. Destinul minerului Mârza, „hoțul de aur” din „Vâlva băilor”, nu mai este un accident, rod al fatalității, ca în proza originară, personajul imaginat de Mircea Veroiu este victima unui complot, a unui adevărat ritual criminal, pus la cale de bătrâna cârciumăreasă căreia Mârza îi vinde aurul furat. La fel procedează și Dan Pița, ecranizând „Lada”: virtuala victimă din povestirea originară, bădicul Clement, își îngroapă succesivele neveste devorate de „duhul aurului”. Sugestii preluate tot din proza lui Agârbiceanu conduc spre astfel de soluții cinematografice. Regizorul Dan Pița mărturisea aceasta la ora realizării filmului  (în revista „Cinema”, nr. 10/1974): „Când am intrat în lumea sa, cu sensibilitatea și aprehensiunile omului din secolul XX, când am descoperit și «locul crimei», această extraordinară zonă care este Roșia Montana, am simțit în aer trena unui vechi blestem al aurului secătuit, rezidurile tuturor regretelor moarte și tentativelor de îmbogățire cu orice preț. De altfel, crima organizată, ciclică, o găsim în foarte multe dfin filmele cu căutători de aur”. 

Din distribuția acestui de al doilea film pornit de la Agârbiceanu...: Eliza Petrăchescu (într-un „rol al vieții”), Ernest Maftei, Liviu Rozorea, Lucia Boga, Dora Ivanciuc, Alexandru Mihai, Ferencz Bencze, Elisabeta Jar-Rozorea, Adrian Georgescu, Teodor Cojocaru. Printre principalii colaboratori ai regizorilor, alături de Iosif Demian  și Dorin- Liviu Zaharia („stâlpi de boltă” și-n Nunta de piatră), scenografii Radu Boruzescu (în filmul anterior doar interpret) și Helmuth Stürmer, implicat și-n filmul anterior, ca și autoarea costumelor, Marilena Șerbănescu. 

Pe de o parte, Duhul aurului se prezintă mai unitar, sub aspectul limbajului, decât filmul anterior, pe de alta, Nunta de piatră atinge parametri de esențializare superiori” 

(Călin Căliman, http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/)

Mai multe despre curs, dar și bilete, pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

Dezbaterea despre cartea electronica de identitate, Ministerul Afacerilor Interne, 21 Ianuarie 2020

Reportaj

Sursa: internet

O discutie de peste 8 ore (de la 10 la 18 și ceva), în care societatea civilă s-a prezentat mult mai bine, cu alocuțiuni bine pregătite și la obiect, decît oficialitățile de resort. După o pledoarie a organizatorilor în privința ”necesității obiective” a buletinelor electronice biometrice, destul de diluată în conținut, dezbaterea a continuat cu alocuțiunile celor peste 40 de participanți, cele mai multe, bine documentate, asupra problemei în cauza.

Din păcate, toate aceste invitații ale societătii civile opozante față de digitalizarea forțată a populației la o dezbatere pe puncte și la obiect s-au lovit de pasivismul tacit al oficialilor, ale căror replici erau cel mai adesea evazive, repetitive sau chiar pe alături, evitînd răspunsurile la întrebările incomode. Si trebuie să recunoaștem că cele mai multe întrebări pe tema în cauză sînt teribil de incomode, iar participanții din partea societății civile erau pregătiți să le pună!

Chiar dacă cei mai mulți participanți s-au declarat împotriva noilor acte de identitate, arătînd pericolele sociale, de securitate informațională și de sănătate care pot fi cauzate de acestea, au existat și voci - reprezentanți ai mediilor de afaceri și ai industriei software - care au susținut Ordonanța guvernamentală. Aceștia păreau direct interesati economic în implementarea noilor buletine, părînd  convinși că progresele economice ale țărilor dezvoltate s-ar fi datorat digitalizării poporului, iar nu eficientizării lanțurilor de producție și a optimizării relației între beneficiar și consumator. Ce himeră! Totuși, cu aceștia din urmă ministerialii au angajat discuții cordiale și entuziaste, negîndu-și de facto promisiunea de a lua în calcul avertismentele societății civile conservatoare, pe care tocmai o audiaseră. Dar, se pare, de formă.

Nu e prima dată cînd dialogul societății civile cu oficialii unui minister, pe tema unui proiect de Ordonanță de urgență de mare impact social (precum dezbaterea publica din astă toamnă de la Ministerul Comunicațiilor despre implementarea tehnologiilor de comunicare de foarte înaltă frecvență), dă senzația de dialog al surzilor. Cam asta și a fost, un haos dialogal de peste 8 ore, din care fiecare a plecat cu ceea ce venise de-acasă. Haos care ar fi putut fi evitat dacă organizatorii ar fi respectat cel puțin lista înscrierii la cuvînt a vorbitorilor și dacă ar fi luat aminte constructiv la conținutul intervențiilor critice ale acestora.

M.A.I. a postat un montaj de 5 ore și ceva al dezbaterii de peste 8 ore (așa-numita minută), din care încă nu știm ce s-a tăiat. 

https://www.youtube.com/watch?v=iQED69RumGc&feature=share&fbclid=IwAR2jqj2OGCZJuN0EPIEit5Spu_t1ZC5BcyLsRMuKaIp483thxNO7jZdhIE0

Presa tabloidală prezentă la dezbatere (Libertatea, Digi24) a livrat o imagine ușor partizană, pro-ministerială, evitînd să comenteze discuțiile tehnice (pentru care nu părea pregătită) și alegînd, ca element considerat de picanterie, intervențiile (mult mai puține) pe teme religioase ale unei părți a publicului, așadar, decupînd fragmente de alocuțiuni care, în opinia jurnaliștilor acreditați, ar fi favorizat oficialitățile și ar fi dezavantajat opozanții noilor buletine. La o lectură mai atentă a reportajului din Libertatea (destul de amplu și minuțios) semnat de Cristina Radu, precum și a pastilei informative (grosiere, mult prea manipulatoare și anonime, pe de-asupra) produse de Digi24, se poate deduce, însă, contrariul. Argumentele religioase ale vorbitorilor au fost, în general, corecte și de bun simț, singurul lor motiv de neavenire fiind acela că depășeau capacitatea de înțelegere a celor cărora le erau adresate. 

Preferința presei taboidale de a prezenta societatea civila conservatoare drept anacronică și catastrofistă e decodată atît de maniera alegerii citatelor publicului, dar în primul rînd de selecția video, respectiv fotografică operată, in care publicul opozant se încearcă a fi prezentat ca o adunătură de femei îmbrobodite și bărbați cu cruci mari și bărbi dezlînate, adică de fanatici religioși. Astfel, puținii creștini îmbrăcați tradiționalist, prezenți la dezbatere, au avut parte din partea presei de cele mai multe fotoportrete. Totuși, sarcina aceasta a presei main-stream, de discreditare a societății civile creștine, este mult mai greu de îndeplinit la o dezbatere de idei, ca aceasta, decît la un reportaj de hram de pe Dealul Mitropoliei. 

Evident, participanti ortodocși au fost mult mai mulți, dar majoritatea au invocat în pledoariile lor anti-acte cu cip - cum era și firesc - argumente laice - științifice, de drepturi cetătenești, principii constituționale, de administrație publică și de filosofie a dreptului, mai ales legate de sensul apartenentei României, ca stat cu drepturi depline, la Uniunea Europeană. Puține din acestea au fost înțelese de oficiali, care nu păreau deloc pregătiți (nici ca formație, nici ca experiență, nici ca intenâionalitate) pentru un asemenea dialog, ci păreau motivați doar de obligația de serviciu de ”a înștiința boborul” (acesta era tonul lor) asupra unei legi care oricum se va adopta, iar nu de a purta un real dialog constructiv, real democratic, cu niște cetățeni informați și responsabili, de ca și cum fișa postului nu le-ar fi cerut-o.  Sau nu le-o cere? 

Printre participanți: Asociația pentru Libertatea Romanilor, Asociația Pro Consumatori, Campania pentru viata în Romania, Asociația Noua Dreaptă, Patronatul Industriei Software, Coaliția pentru Dezvoltarea Romaniei, monahi, preoți și laici creștini ortodocși (autodeclarati ca atare), alți susținători ai drepturilor omului din Romania.

Materiale conexe: http://asociatialibertatearomanilor.ro/memoriu-privind-noile-acte-de-identitate/?fbclid=IwAR2WlfxL5isJNEtSBOe3F5an7c5s19Oj34d5MhFrRbBSn3-npU5lckTWgs4

https://www.apti.ro/planuri-ue-carti-identitate-biomentrice-amprente?fbclid=IwAR3obhrgG_3etejdVBhFxTA4bGUFZlZFffTf8-Kfc-_L6y7bc2okokTx4N8

https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2020/01/18/asociatia-pentru-libertatea-romanilor-si-inca-18-ong-uri-solicita-intr-un-memoriu-trimis-catre-m-a-i-sa-se-pastreze-formatul-actual-de-carte-de-identitate-simpla-pentru-cetatenii-care-vor-sa-opteze-pe/?fbclid=IwAR0XVkqbq_P9tvLH1OLG-_aOhMHusRlOyM0K47PZDGUcQL9XbAjTYNprajY

https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2020/01/22/dezbatere-publica-din-data-de-21-01-2020-pe-tema-actelor-de-identitate-ce-se-vor-introduce-din-august-2021/?fbclid=IwAR1YEhWBuzcvwHApgtHuQJpbVVFYooWf9k9IDBtSgGfdxMC0SP2kP0Kejtc

”Un bulgăre de humă” - joi 16 ianuarie, 18.00, Universitatea I. Dalles

In cadrul cursului de cultură și educatie cinematografica ”Responsabilitate istorică și adevăr în filmele lui Nicolae Mărgineanu”, vă invităm la proiecția comentată a filmului Un bulgăre de humă.
Film biografic de fictiune despre prietenia dintre Ion Creangă și Mihai Eminescu și iubirea imposibilă a marelui poet cu Veronica Micle. Dramă, 84 min. 1989. Regia: Nicolae Margineanu. Scenariul: Mircea Radu Iacoban. Cu: Dorel Vişan, Adrian Pintea, Marcel Iureș, Carmen Tănase, Maria Ploae, Ovidiu Schumacher.

Pagina eveniment: https://www.facebook.com/events/2343171929306946/
Bilete pe: https://www.dalles.ro/

Balada soldatului - joi 9 ianuarie 2020 la Universitatea I.Dalles

De la ora 18.

Balada soldatului, regia Grigori Ciuhrai, scenariul: Valentin Ejov, Grigori Ciuhrai. Mosfilm, 1959, 89 min., dramă de dragoste și război. 
Cu: Vladimir Ivașkov, Janna Prohorenko, Antonina Maksimova, Nikolai Kriucikov.

URSS, 1942. In timpul unei bătălii din Cel de-al doilea Razboi Mondial, tînărul soldat Alioșa Skvorțov reușește să doboare două tancuri inamice și este propus de comandamentul militar pentru decorare, dar Alioșa preferă să ceară o permisie acasă, ca să își vadă mama. Filmul urmărește drumul către casă al soldatului în timpul permisiei de doar șase zile, prilej de întîlniri cu oameni diverși, amprentați de război, și de tot atîtea experiențe de viață. Alioșa ajută un invalid de război disperat să își recăștige fericirea conjugală și o întîlnește pe tînăra Șura, cu care înfiripă o timidă poveste de dragoste. Din pricina pierderii unui tren și a întreruperii căii ferate, bombardate de nemți, soldatului nu îi mai rămîn doar cîteva minute pentru întrevederea cu mama, timp în care tînărul nu apucă decît să o îmbrățișeze și să îi promită că se va întoarce... 

Premiul Special, Premiul pentru cel mai bun film de tineret și Premiul pentru „înaltul umanism și calități artistice excepționale” la Cannes, 1960; Premiile Golden Gate pentru cel mai bun film și Golden Gate pentru cel mai bun regizor la Festivalul de la San Francisco, 1960; Premiul BAFTA, 1961; Premiul David di Donatello, 1960; nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu original, 1962; multe premii naționale.

Bilete pe https://www.dalles.ro/

TARKOVSKI - 33 de ani de la înveșnicire. Cum ne raportăm azi la ”universul Tarkovski”?

”Nunta de piatră” la cursul ”Regizori români între două milenii: Dan Pița” la sala Dalles

Joi 19 decembrie de la ora 17,

la Universitatea "Ioan I. Dalles" din București 

După Ion Agârbiceanu. 90 min. Debutul în lungmetraj al regizorilor Dan Piţa şi Mircea Veroiu. Alcătuit din două metraje medii (“Fefeleaga” şi “La o nuntă”) semnate, respectiv, de cei doi autori. Cu: Leopoldina Bălănuţă, Nina Domiga, Mircea Diaconu, Radu Boruzescu, Ernest Maftei. Utilizînd un limbaj de o unicâ expresivitate, filmul surprinde și interoghează mentalități arhaice supraviețuite în tabloul social al Țării Moților din prima jumătate a secolului XIX. Reper major în istoria filmului românesc.

Selecţionat în „La semaine de la critique“ la Festivalul de la Cannes, 1973 și cumpărat de Muzeul de Artă din New York în 1974.

”Prima mare promisiune a anilor ’70 a fost tandemul regizoral Mircea Veroiu – Dan Pița. Premiera filmului lor Nunta de piatră (ianuarie 1973) a însemnat, în accepția criticii de film, un eveniment artistic de proporții. Cei doi cineaști – colegi de promoție și reprezentanți de frunte ai „generației ‘70” – au ecranizat, pentru început, două povestiri ale scriitorului ardelean Ion Agârbiceanu: Mircea Veroiu a prelucrat povestea tristă a personajului numit Fefeleaga (din schița cu același nume), iar Dan Pița a pornit de la povestirea „La o nuntă”, cei doi cineaști realizând un film în două părți, cu insemne stilistice și narative distincte, dar unitar prin sensurile tragice, prin tonul baladesc și prin modernismul expresiei plastice (care poartă pecetea operatorului de imagine Iosif Demian). Identificată cu Leopoldina Bălănuță, Fefeleaga din episodul regizat de Mircea Veroiu este, prin semnificații, un personaj de tragedie antică, fiind, totodată, foarte „de-acolo”, din spațiul de sărăcie și iluzii al aurului din munții de piatră ai Apusenilor. Foarte „de-acolo”, din balada „Mioriței”. Totul participă la ritualul nunților tragice: nu în ultimul rând, natura. Aproape fără cuvinte, destinele pietrificate își poartă crucea, pe fondul unui cântec spus ca o rugăciune (Dorin Liviu Zaharia), dintr-o poveste tristă, cu o „nuntă” din care n-a mai rămas decât un voal alb de mireasă care drapează fecioara de pe catafalc. Fefeleaga, statuară, încremenită, ca un monument al durerii, este însoțită de personaje-presimțiri, de personaje-semn (și ele), întrupate de Eliza Petrăchescu, Nina Doniga, Adrian Georgescu. Nici episodul lui Dan Pița nu are multe personaje de prim-plan, deși nuvela „La o nuntă” are predominanțe epice: sunt angrenați în tramă și în dramă Toboșarul, Ceterașul, Socrul, Mireasa, Mirele (identificați, iată, prin funcția din ceremonialul nunții, și nu prin nume și prenume), interpretași de Mircea Diaconu (care interpretează cu multă sobrietate un personaj amuzant, cu destin tragic, Toboșarul ), Radu Boruzescu (Ceterașul), Petre Gheorghiu (Socrul), Ursula Nussbacher (Mireasa), George Calboreanu jr. (Mirele). Mireasa – căsătorită împotriva voinței ei – se îndrăgostește, la nuntă, de Ceteraș (un fugar, urmărit de jandarmi), cu care fuge peste deal, dispariția lor având consecințe tragice. Critici străini care au văzut cu diferite prilejuri filmul Nunta de piatră au opinii elogioase. Jean Delmas, în „Jeune Cinéma” consideră filmul un impresionant „poem pe două voci”, iar Derek Elly, îm „Films and Filming” scrie: „Ambele povestiri se concentrează asupra prețuluii pe care trebuie să-l plătești pentru încălcarea regulilor și pentru păstrarea unei forme de individualitate într-o societate conformistă. Foarte rar a fost tratată o asemenea temă esențială cu atâta sensibilitate și discreție”.” (Călin Căliman, http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/). 

Detalii pe pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/593241994765844/,
https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica/dan-pita/
https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica/

Inscrierile prealabile sunt recomandate, pentru că numărul de locuri în sală este limitat.

Rezervarea unui loc se face la nr. de telefon  021. 3146637/ 0756 144511, pe e-mail secretariat@updalles.ro (cc: pe e.arca.i@gmail.com). 

"Stefan Luchian" de Nicolae Margineanu - la Universitatea Ioan Dalles

JOI, 12 DECEMBRIE, DE LA ORA 18, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 18,
Sector 1, București.

Modulul de curs "Responsabilitate istorică și adevăr în filmele lui Nicolae Mărgineanu" continua cu drama biografica:
"Ştefan Luchian" (1981), 100 min. Scenariul: Iosif Naghiu, Nicolae Mărgineanu.
Cu: Maria Ploae, George Constantin, Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, George Constan
tin, Florin Călinescu, Rodica Negrea. Premiul CIDALC la Festivalul International de Film de la Karlovy Vary, 1982.

Film de educatie culturala, recomandat inclusiv pentru copii (10+) si adolescenti, dornici sa afle si sa inteleaga mai mult despre marile valori clasice ale culturii romane.

"Filmul evocă viaţa unuia dintre cei mai mari pictori români, Stefan Luchian (1868 - 1916),... care, dincolo de o existenţă aventuroasă, şi-a concentrat toată energia creatoare pentru a zugrăvi flori, cărora le-a împărtăşit o intensitate aproape dramatică a sentimentului. Sportiv de performanţă - câştigând prima cursă de velocipede Giurgiu-Bucureşti - nelipsit de la celebrele bătăi cu flori de la Şosea, client al faimoasei cafenele Fialkovsky, Luchian face figura de răsfăţat al sorţii. După ce averea moştenită se risipeşte, pictorul se vede nevoit să-şi câştige existenţa cântând la flaut în orchestra Teatrului Naţional după care apar primele semne ale bolii care îl va lăsa paralizat. Este începutul sfârşitului dar şi începutul gloriei artistice. Când paralizia îi ajunge la degete, continuă să picteze flori cu penelul legat de braţ. Înainte ca tumultoasa lui viaţă, arsă ca o lumânare, să se stingă, într-o noapte Luchian primeşte vizita lui George Enescu, venit să-i cânte la vioară spre a-i mai alina suferinţa, omagiul unui mare artist adus altui mare artist".(icr.ro).

Mai multe detalii despre eveniment pe https://www.facebook.com/events/2586516628084530/.
Bilete pe https://www.dalles.ro/

Cursuri de cultura cinematografica la Dalles!

 

Cursurile de cultură cinematografică pe care le voi ține la Universitatea "Ioan I. Dalles" din București vor incepe 

Joi 28 noiembrie 2019, la ora 18, cu modulul 

Regizori români între două milenii: Dan Pița, care va demara cu filmul 

Concurs (1982), 

conform programului afisat pe pagina Universitatii. 

Cursul va consta din vizionări de filme comentate și este structurat pe douăsprezece module-lecție, constând într-o scurtă prezentare a filmului, cu oferirea cheilor de lectură necesare, vizionarea filmului, discuții cu publicul după vizionare.

Directiile principale abordate: 

• Dan Pița în contextul epocii sale și al cinematografiei române.
• Teme și stiluri auctoriale definitorii.  

Celelalte două module de curs pe care le voi susține, Capodopere ale filmului rus și Responsabilitate istorică și adevăr în filmele lui Nicolae Mărgineanu, vor începe joi 5 decembrie, respectiv joi 12 decembrie 2019. 

Se va stabili și o întalnire cu cei doi maeștri ai filmului romanesc, în funcție de disponibilitatea acestora. 

Inscrierile prealabile sunt recomandate, pentru că numărul de locuri în sală este limitat.
Rezervarea unui loc se face la nr. de telefon  021. 3146637/ 0756 144511, pe e-mail secretariat@updalles.ro (cc: pe e.arca.i@gmail.com). 

Pentru detalii si noutati, urmariti pagina FB a evenimentului!

Vă asteptăm! 

Cursuri de cultura cinematografica la Dalles!

Va invit la Universitatea "Ioan I. Dalles" din București, la un ciclu de cursuri de educație cinematografică.

Vizionări de filme de referință din patrimoniul național și universal, prefațate și comentate de criticul de film Elena Dulgheru. 

• Regizori români între două milenii: 
•        Dan Pița
•   
•        Nicolae Mărgineanu 

și

• Capodopere ale filmului rusesc și sovietic

Cele trei module de curs se vor desfășura bilunar, seara, după un program care va fi afișat pe situl Universității "Ioan I. Dalles".

Intrarea se va face pe bază de bilet sau abonament. 

Intrucât cursurile nu pot demara decât după întrunirea unui număr minim de participanți, pe cei interesați îi rog să își exprime intenția de a participa pe adresa de email: e.arca.i@gmail.com ori prin mesaj pe pagina mea personală de facebook (nu pe cea de autor). 

Programul desfășurat și tematica modulelor de curs se poate găsi pe pagina aferentă a Universității "Dalles": http://www.updalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica/.

Pentru actualizări și amănunte, urmăriți pagina mea de autor de pe facebook, Elena Dulgheru texte texturi subtexte, sau pagina mea personala de facebook și situl Universității Dalles.