Cine câştigă inima regelui? Profiluri feminine în serialele sud-coreene

Apărut (în variantă uşor prescurtată) în Ziarul Lumina de marţi 3 mai 2011

Serialele istorice sud-coreene produse de M.B.C. şi-au cucerit o largă şi constantă audienţă internaţională nu doar prin exotism, arhaicitate, intrigi aulice bine construite şi poveşti de iubire tulburătoare, ci şi prin modelele de civilizaţie şi sistemele de valori pe care le propun, adică prin înalta lor dimensiune spirituală. Adică tocmai prin ceea ce lipseşte cel mai mult din oferta cinematografică mondială, chiar şi a filmelor extrem-orientale de gen.

Relaţia maestru-discipol, relaţia dintre slujitor şi stăpân, etica actului medical şi chiar etica hranei, dimensiunea patriotică a profesiilor militare, confruntarea dintre rivalii politici, ştiinţa rezolvării conflictelor, sensul înalt al slujirii regale, frăţia de cruce, prietenia şi iubirea jertfelnică, relaţia dintre părinţi şi copii, sentimentul de gintă, memoria istorică, actul de întemeiere a unei naţiuni – toate au prin excelenţă o valoare sacră, toate ne ating străfundurile cele mai adânci ale fiinţei, potenţând deschiderea spre universul unei cu totul alte definiri a fiinţei umane, elevate, eroice, teandrice, pe care omenirea n-a mai cunoscut-o din veacul de aur al epocii epopeelor. Văzându-le transpunse cu graţie şi naturaleţe pe ecran de entuziastele echipe de creaţie ale studiourilor M.B.C., spectatorul aproape că uită că toate acestea au devenit neverosimile pentru omul de azi, fiind greu acceptabile chiar şi pentru spiritul religios şi cel academic.

Nici trăirea credinţei (potrivit îndrumărilor tradiţionale) nu prea ne oferă perspective de o asemenea amploare, luciditate şi adâncime asupra sacralităţii întregului organism social, familial, politic şi uman, în genere. Sunt reflexele înţelepciunii Confucianismului – se va răspunde - , acea magistrală doctrină “păgână”, adusă cândva la viaţă de nişte oameni care se considerau fii ai Cerului…

În ceea ce ne priveşte pe noi, creştinii, metafora “mădularelor lui Hristos” (către care ne duce cu gândul această pagină a gândirii extrem-orientale), rămâne astăzi în mare măsură neacoperită: nici sub raportul trăirii mistice, nici măcar (ceea ce este mai grav) sub acela doctrinar-teologic. Laicizate, modelele sociale, economice, profesionale, familiale îşi pierd coerenţa şi stabilitatea în faţa presiunii istoriei, devenind simple forme rigide, strict “contractuale”, uşor de dizolvat de orice ideologie la modă. De aceea, a recupera de la “păgâni” sensul sacru al societăţii umane, în toate infrastructurile ei, este astăzi, pentru creştinii care vor să înţeleagă modul evanghelic de a trăi în lume şi sensul universal al Ecclesiei, o şansă aproape unică.

Modelele feminine ale serialelor istorice sud-coreene restaurează, şi ele, un arhetip uman căzut în desuetudine şi aplatizat, până la distrugere şi aneantizare, atât de cinematograful comercial, cât şi de cea mai mare parte a celui independent şi de artă. Cu atât mai mult merită să luăm aminte la ele, cu cât modelele creştine feminine din filmul şi literatura română, veşnic seduse de valurile sincronismului, ori ameţite de un protocronism cu miasme păgâne, sunt cvasiinexistente.

Atente la armonizarea distribuţiei, serialele istorice M.B.C. au grijă să asigure galeria de protagonişti cu dipoluri (sau poligoane) feminine net complementare: curaj şi smerenie, răbdare, spirit de sacrificiu, inocenţă, discernământ şi isteţime, dar şi viclenie, venalitate, sete de putere, ştiinţă a compromisului, impenetrabilitate. Însă, dincolo de polarizarea inerentă în personaje pozitive şi negative, toată galeria de eroine istorice de prim-plan create de M.B.C. este purtătoarea unei feminităţi rafinate, candide sau hieratice, calde sau răcoroase, ameninţătoare sau blânde, dar care nu cunoaşte vulgaritatea. Nici urmă de senzualitate ieftină sau spirit cazon la o femeie-spadasin, nici urmă de lascivitate la o concubină regală. Codurile tari există şi ele, dar aparţin vulgului, descris în micile secvenţe de teatru satiric de realism popular, care redau planurile secunde ale frescei sociale. Desigur, aceste reguli de conduită sunt binecunoscute din istorie, dar este meritul realizatorilor că le prezintă nu ca pe nişte forme golite de conţinut, ci la adevărata lor valoare, atent argumentată de partitura actoricească.

În Legendele Palatului - Concubina regelui (titlu internaţional: Dong Yi), serialul aflat în prezent în derulare la TVR1, intrigile se desfăşoară în jurul luptei pentru putere dintre doamnele de la curte din preajma regelui Sukjong din dinastia Chosun (sec. XVII-XVIII). Trei tinere femei (o regină ulterior detronată, o concubină uzurpatoare şi o orfană în ascensiune) îşi dispută întâietatea pentru titlul de primă doamnă. Armele celor trei sunt net diferite. Pasivitatea autosacrificială a reginei, care înţelege, dar nu reacţionează, o face să piardă şi tronul, şi inima regelui. Tânăra concubină însetată de putere absolută e gata de orice trădare pentru a-şi atinge scopul. Candida şi perspicacea orfană Dong Yi nu e animată de arivism, ci de dorinţă de dreptate, abnegaţie şi un curaj pe măsură pentru a-şi împlini idealul, calităţi prin care va dezamorsa câteva intrigi fatale regatului şi va câştiga definitiv inima regelui.