„Noaptea vine în India“: de la nostalgie la resurecţie

Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de sâmbătă 10 ianuarie 2015

O interesantă coproducție hispano-româno-suedeză, ”Noaptea vine în India” (Anochece en la India), încă poate fi văzută pe ecrane. Pelicula, al cărei coproducător român este Strada Film, filmată parțial în România, este o subtilă dramă psihologică și o poveste de dragoste în format de road-movie, reprezintând debutul în lung-metraj de ficțiune al spaniolului Chema Rodriguez, apreciat regizor documentarist și scriitor de jurnale de călătorie.

Scenariul are ca bază de pornire romanul acestuia, "Noaptea vine în Kathmandu" (publicat în limba spaniolă în 2003) și este scris de regizor împreună cu doi coscenariști (Pablo Burgués și David Planell), cărora (potrivit unui articol din 2012 din Cinemagia) li s-ar fi alăturat și regizorul Cătălin Mitulescu, care între timp a dispărut de pe generic. 

 

Dar dacă romanul este povestea unui vis neîmplinit - visul unui paralitic, fost hippiot, de a se întoarce în India, țara în care a cunoscut marea iubire și fericirea -, în film visul se împlinește, dar suferă o mutație transfiguratoare. 

 

O profundă dragoste și înțelegere a omenescului, mai ales în dimensiunea demnității și suferinței, îl ajută pe Chema Rodriguez, el însuși pasionat voiajor prin vechi civilizații neeuropene, să transforme călătoria nostalgică a unui mizantrop capricios și egoist, încremenit în trecut, într-un drum cu adevărat inițiatic. 

 

Ricardo (alias Juan Diego, un cunoscut actor spaniol) este un fost hippiot ajuns în scaunul cu rotile în urma unei boli incurabile. Opioman din pricina durerilor, fără familie și fără prieteni, dar și fără Dumnezeu, în care nu crede, Ricardo este un mare nefericit, care trăiește sufletește doar din amintirea marii sale iubiri consumate în India, țară în care odinioară ducea în excursie turiști hippioți, iar acum vrea să ajungă pentru a muri pe malul fluviului Gange. Companioana care îi face visul posibil este infirmiera și menajera sa din România, Dana (interpretată de Clara Vodă), o femeie singuratecă și cu o voință de fier, ale cărei răni sufletești se vor devoala pe parcursul călătoriei. Pentru a-și împlini planul, Ricardo își vinde apartamentul din Spania, unde știe că nu va mai reveni, și cumpără un microbuz la mâna a doua, cu care pornește în lungul voiaj prin Estul Europei, Turcia, Iran, Pakistan, cu destinația India. Dar când prietenul rugat să îi intermedieze vânzarea imobiliară refuză să-i trimită banii, Ricardo, aflat deja pe traseu, se află în marele impas de a nu-și putea continua călătoria, fără a se mai putea întoarce acasă. Este momentul când intervine Dana, altminteri foarte reținută față de neprietenosul ei pacient, căruia îi oferă sprijin financiar din propriile economii. Hotărârea este luată la București - punct intermediar al voiajului -, unde Dana trece pe acasă - o vilă veche și falnică, probabil moștenită - și Ricardo are ocazia să-i cunoască familia destrămată: fostul soț, brutal și abuziv (alias Adrian Titieni), față de violențele căruia Ricardo, cu toată fragilitatea sa de handicapat locomotor, are curajul să intervină, și copilul, grav retardat, internat într-o clinică de psihiatrie: sunt subiecte despre care Dana niciodată nu vorbește și pe care abia spre sfârșitul traseului inițiatic indian, cu ajutorul lui Ricardo, le va depăși. Astfel înțelegem durerosul mister al femeii: ea este nu atât un gastarbeiter, cât o fugară, care fuge de confruntarea cu propriul destin; ca și Ricardo, de altfel, care - vom afla - plănuiește să-și curme viața cu ajutorul unei asociații clandestine de sinucideri asistate. În București, între cei doi deznădăjduiți, care altminteri abia dacă își vorbesc, se stabilește o anumită solidaritate și încredere mutuală, ce va face posibil dificilul voiaj, și pe care peripețiile drumului indian o vor transforma într-o delicată, dar fermă iubire. 

 

La fața locului, un grav accident rutier - pe care creștinii l-ar numi pronie divină, iar filmologii, intuiție scenaristică - face ca lui Ricardo să-i eșueze planul, punându-le ambilor la încercare curajul și capacitatea de sacrificiu. Înainte de a înghiți otrava letală, furnizată de asociația eugenică, Ricardo merge împreună cu Dana la mormântul iubitei sale dintr-o zonă montană greu accesibilă. Pe șoseaua abruptă microbuzul lor se răstoarnă și ia foc, cei doi scăpând abia vii din incendiu. Dana, cu o coastă frântă și organele interne zdrobite în urma încercării de a opri prăbușirea mașinii în prăpastie, este salvată cu mare greutate de Ricardo, nevoit să se târască în mâini ca să o scoată din flăcări. Fără apă și provizii, cei doi agonizează timp de câteva zile în arșită pe șoseaua deșertică, în așteptarea unui salvator, care nu mai sosește. Treptat, Ricardo se transformă dintr-un asistat egoist, într-un devotat ocrotitor. Cererea în căsătorie a Danei, propunțată mai mult simbolic de acesta în ultimele clipe de viață ale femeii, capătă sens prin deturnarea ascensională a două destine personale, aflate până atunci, spiritualmente, în cădere liberă. 

 

Iar ”mama India”, fără exotisme, ashramuri și opiacee, își descoperă, din perspectiva lui Chema Rodriguez, acea vocație soteriologică mult visată cândva de hippioți.