” Ziua sfântului Iurie/Yuriev den' ” - o pildă duhovnicească ratată

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 26 aprilie 2014

În vechea Rusie, ziua Sfântului Gheorghe (numit în popor și Egor sau Iurie) se prăznuia de două ori pe an: primăvara, pe 6 mai și toamna, pe 26 noiembrie (stil vechi). Desemnând sfârșitul muncilor agricole de toamnă, sărbătoarea din 26 noiembrie marca unica perioadă din an când țăranii iobagi erau liberi să își schimbe stăpânul. Astfel, ”Ziua Sfântului Iurie” (Yuriev den') devenise în popor umilul simbol al transmutației spre mai bine, dar și pildă amară a dezamăgirii, ca speranță de libertate rapid spulberată.

”Yuriev den'” este și numele unui film recent cu o carieră apreciabilă, regizat de Kirill Serebrennikov după un scenariu de Iuri Arabov (Rusia, 2008), având-o în rolul principal pe marea actriță Ksenia Rappoport (impusă internațional de filmul lui Giuseppe Tornatore, ”Necunoscuta” / La Sconosciuta), cea care i-a adus peliculei cele mai multe premii. Drama psihologică a câștigat în 2008 patru distincții importante în Rusia, toate, pentru cel mai bun rol feminin (Vulturul de Aur, Premiul Festivalului Kinotavr, Premiul ”Elefantul alb” al Asociației Criticilor de Film) și patru premii internaționale (trei la Locarno, inclusiv Premiul Ecumenic, și Premiul Festivalului de la Varșovia) și mai multe nominalizări în patrie și peste hotare. 

 

Filmul urmărește transformarea lăuntrică a unei frumoase dive de operă, aflate la apogeul carierei, interpretată de Ksenia Rappoport, într-o umilă femeie de serviciu provincială. Aceasta, înainte de a pleca definitiv în Germania, își vizitează în semn de rămas bun, împreună cu fiul, orășelul natal, un pitoresc colț de Rusie medievală. Aici ea meditează nostalgic la ”eterna Rusie”, pe care urmează s-o părăsească pentru a-și împlini cariera în Occident, încercând să-și sensibilizeze și fiul, un adolescent rebel și placid, la valorile spirituale ale patriei; acesta, însă, băiat de bani gata, este total insensibil la asemenea ”sentimentalisme”. De plictiseală, el vizitează totuși cetatea-muzeu de istorie a orașului, în care... dispare. Nici un indiciu nu sugerează vreo explicație a misterioasei dispariții. Mama îl așteaptă, îl caută, alertează muzeografii plictisiți, aflați la sfârșitul programului, apoi alertează miliția, la fel de plictisită și la fel de convinsă de banalitatea cazului. Nimic din ambianța liniștită a orășelului uitat de lume ori a modestei cetăți-kremlin, proaspăt văruite, nu sugerează vreo capcană ascunsă. Toată lumea îi spune să aibă răbdare. Femeia este nevoită să tragă la o gazdă, căci nu mai are pe nimeni în oraș; peste noapte, hoți necunoscuți îi fură anvelopele mașinii luxoase.

Trec săptămâni în aceeași așteptare; absurdul se transformă în firesc; miliția o convinge pe divă să accepte situația, întru cât astfel de dispariții inexplicabile sunt frecvente în Rusia; aceasta își abandonează ancheta și planul plecării în străinătate, își lasă hainele de lux și se integrează în peisajul provincial, în care toate femeile își vopsesc părul în portocaliu (singura vopsea disponibilă la magazinul comunal), oferindu-și vocea de soprană corului bisericesc din oraș și ajungând femeie de serviciu la închisoarea locală. Uitându-și fiul și cariera, fosta divă psalmodiază ”Aliluia” în biserică și spală dezinvolt rănile deținuților abrutizați, pe care-i și hrănește, evanghelic, din proprie inițiativă.

Extras din marea tradiție a prozei realiste ruse (de factură tostoiană, forțând fără credibilitate un traseu spiritual ascendent, la fel ca ”Învierea” acestuia), filmul ratează ”cufundarea în Rusia eternă”, la care aspiră, datorită neverosimilității situațiilor și a protagonistei (în pofida forței de expresie și vibrației interpretative a actriței principale). Tușele maniheiste și tonurile stridente ale lui Kirill Serebrennikov, specializat în rețete de succes, deturnează pilda mistică propusă de Iuri Arabov. Cu ceva mai multă subtilitate regizorală, aceasta s-ar fi putut apropia de absurdul metafizic al unor Werner Herzog ori Michelangelo Antonioni (devenind o replică duhovnicească la ”Aventura”). Disputată pedant între consumism și misticism (ambele, demonstrative și neasumate), ”eterna Rusie” este, în ”Yuriev den'”, ratată. 

Filmul poate fi vizionat on-line, subtitrat în engleza, în franceză sau în  germană.